Sari la conținut
News Alert

Săftoiu (PNL): Mi se pare exagerat să mai cerem ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia

Deputatul PNL Adriana Săftoiu afirmă, într-o postare pe contul său de Facebook, că după achitarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, este „exagerat să mai cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia”. Ea spune că îi pare rău de toţi cei care „acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte.”

„Acum, sincer... după achitarea lui Ludovic Orban, mi se pare cam exagerat să mai cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia, să renunţe la orice funcţie. Căci, iacă, renunţă, stă doi ani (caz fericit), şanse mari ca relaţiile lui personale, cariera lui să meargă la vale. Şi apoi e achitat”, a scris Adriana Săftoiu pe contul său de Facebook, potrivit News.ro.

Ea spune că toată lumea are prezumţia de nevinovăţie până la sentinţa finală şi că îi pare rău de faptul unii „acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte”.

„Drept urmare, până la sentinţa finală, oricine are dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi lăsat în pace. Nu ştiu cine a fost procurorul în cauză, dar el nu a devenit <<celebru>>, nu a fost pus în luminile rampei, nu a fost arătat cu degetul. Îmi pare rău pentru toţi cei care acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte”, adaugă deputatul PNL.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă.

Orban a declarat că ultimii doi ani, de când a fost deschis pe numele său dosar penal pentru fapte de corupţie şi până la achitarea sa definitivă, au reprezentat o încercare grea pentru el şi pentru familia sa, însă a susţinut încă de la început că este nevinovat.

Liderul PNL a spus că încrederea sa în justiţie s-a dovedit corectă şi că decizia de a se retrage din toate funcţiile de conducere din partid şi din cursa pentru Primăria Capitalei a fost corectă, pentru că „aşa este normal pentru orice ţară în care există domnia legii”.

 

Pe aceeași temă