Scandalul Ciolacu-Muraru continuă. Premierul spune că l-ar fi retras din funcție pe ambasadorul în SUA pentru "reacția emoțională"

Data actualizării: Data publicării:
Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, susține un discurs.
Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington. Foto: Facebook/Andrei Muraru

Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, l-ar fi retras de urgență din funcție pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, după reacţia acestuia în timpul vizitei oficiale pe care premierul o efectuează în SUA.

Premierul a declarat, la Antena 3 CNN, că "lipsa de anvergură şi reacţia emoţională" a lui Andrei Muraru nu l-au calificat pentru a fi ambasador şi a precizat că presupune că ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, va avea o discuţie cu preşedintele României pe acest subiect.

"Nu mai avut nicio discuţie cu domnul ambassador şi cred că o perioadă mai lungă de timp nu o să avem discuţii. În primul loc, eu am venit aici însoţit de ministrul de Externe, este reprezentanta de vârf a diplomaţiei române, nu apucasem să avem discuţiile aplicate cum vor fi reprezentările în ziua următoare. De aceea am şi spus că câteodată e bine să ai răbdare. Totuşi, lipsa de anvergură a domnului ambasador şi o reacţie până la urmă cred că emoţională a domniei sale nu l-a calificat pentru a fi ambasador", a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă l-ar fi rechemat pe Muraru din postul de ambassador, dacă decizia i-ar fi aparținut lui, nu preşedintelui, Ciolacu a spus: "Categoric".

"Presupun că doamna ministru va avea discuţiile cu preşedintele României", a mai arătat şeful Executivului. 

Reacţia premierului vine după ce ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le va avea în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat.

Andrei Muraru a declarat în faţa comunităţii de români din SUA că îi doreşte lui Marcel Ciolacu să aibă parte de întâlniri de substanţă pentru prosperitatea şi securitatea românilor.  

"Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Ambasada României de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile.  Însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici în America înseamnă succesul României. Şi, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii, întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor", a afirmat ambasadorul Andrei Muraru.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce foloseşte carnetul de muncă în 2026: Mulţi români nu l-au ridicat nici acum de la ITM-uri
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică