Senat. Fostul ministru Florian Bodog va fi chemat pentru a fi audiat

Data publicării:
florian bodog, ministrul sanatatii_govro

Senatorul Robert Cazanciuc a declarat luni că Florian Bodog va fi invitat la Comisia juridică din Senat pentru a fi audiat în legătură cu cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii.

 

Comisia juridică a Senatului s-a întrunit luni în şedinţă pentru a întocmi un raport intermediar în cazul lui Bodog.

"Astăzi am avut şedinţa Comisiei juridice pentru a transmite Biroului permanent un raport intermediar, în care să solicităm un termen pentru audierea domnului senator şi pentru studierea dosarului de către membrii Comisiei.

Am solicitat un termen de 14 zile Biroului permanent în care să facem toată această procedură internă pentru a depune ulterior raportul final. Acest termen va curge de la momentul în care Biroul permanent se va întruni.

De asemenea, am stabilit ca în prima şedinţă a Comisiei juridice să fie invitat domnul Bodog pentru a-şi prezenta apărările. Domnul Bodog poate veni oricând să studieze dosarul, asistat de avocat.

De asemenea, vom transmite şi celorlalţi colegi din Senat dacă ar dori să vadă dosarul în acest interval să vină fără niciun fel de restricţii, cu condiţia ca această verificare să fie doar în interiorul sălii Comisiei juridice", a declarat Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice din Senat.

Pe 4 iulie, procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului o cerere a DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

DNA a anunţat că "desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al Guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului".

Concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, fostul ministru al Sănătăţii, deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.

Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Potrivit DNA, în cazul fostului ministru, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce i-a fost ucisă fiica, a descoperit că aceasta a fost transformată într-un chatbot cu...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, prima apariție publică după nunta cu Valeriu Gheorghiță. Actrița și-a cucerit fanii: „Ești...
Pro FM
Bebe Rexha e cu gândul la vară și pozează într-un costum de baie cu decolteu generos, cu vântul în păr. E mai...
Film Now
Cum arată „Xena” în 2024, la 56 de ani. Lucy Lawless, de nerecunoscut la două decenii de la încheierea...
Adevarul
Legătura șocantă între COVID și atacurile de cord. Tot mai multe tinere sănătoase fac infarct
Newsweek
Casa de pensii, veste proastă pentru sute de mii de pensionari. Sistemul nu merge, sunt întârzieri
Digi FM
Matilde, fiica lui Jose Mourinho, s-a căsătorit. Tânăra de 28 de ani, răvășitoare la petrecerea la care au...
Digi World
Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce...
Digi Animal World
O femeie a fost al un pas să fie înghițită de un piton, în propria sa locuință. Aceasta a fost salvată după...
Film Now
Kate Winslet dezvăluie cine este actrița ei preferată cu care a lucrat: O persoană incredibil de importantă...
UTV
Salman Khan si Iulia Vantur au fost amenintati cu moartea de unul dintre cei mai periculosi interlopi din...