Sari la conținut

Sprijin în Congresul SUA pentru ridicarea vizelor

Ridicarea vizelor pentru români a fost unul dintre subiectele discutate, ieri, la Washington, de preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a scris în această dimineaţă pe Facebook că le-a transmis congresmenilor cu care s-a întâlnit cât este de importantă includerea în programul Visa Waiver. Membrii legislativului l-au asigurat pe Klaus Iohannis că sprijină ridicarea vizelor pentru români. În legislativul de la Washington există şi un grup de prietenie cu România, care promovează interesele ţării noastre la vârful puterii americani. Unii membri ai acestui grup au fost onoraţi de şeful statului.

Într-adevăr, România este cel mai bun partener pe care Statele Unite îl pot avea”, a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Întâlnirea de la Capitoliu a fost o nouă ocazie pentru Klaus Iohannis să amintească faptul că România poate contribui la întărirea relației transatlantice.

Şeful statului a atras atenţia că o relație puternică dintre SUA și UE este vitală pentru viitorul civilizației democratice.

Membrii Congresului american s-au arătat interesaţi şi preocupaţi de situaţia de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre şi au apreciat rolul României în menţinerea stabilităţii zonei.

„Vă aflaţi într-o zonă dură a lumii, în contextul în care agresiunea Rusiei continuă să fie o problemă. Ne bazăm pe Aliaţii din estul Europei. Şi ne bazăm pe România şi vom fi acolo pentru a vă sprijini”, a declarat Devin Nunes, preşedinte al Comitetului pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La rândul său, Klaus Iohannis a precizat că România și statele pe Flancul Estic al NATO se bazează pe angajamentul continuu al Statelor Unite.

Întrevederea de aproximativ o jumătate de oră a fost urmată de o ceremonie organizată în Capitoliu. Klaus Iohannis a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” mai mulţi membri ai Congresului american, cu prilejul aniversării a 20 de ani de Parteneriat Strategic.

„Apreciez foarte mult şi sunt conştient de eforturile pe care le depuneţi, pentru a face cunoscută România şi importanţa pe care o are pentru Statele Unite, aici în Washington, în Capitoliu şi la nivelul administraţiei. Aceste decoraţii sunt adevărate simboluri ale încrederii dintre ţările noastre şi dintre naţiunile noastre”, a afirmat președintele român.

A fost un gest de apreciere pentru implicarea personală a oficialilor americani în cadrul cooperării politice, militare și economice dintre România şi Statele Unite.

Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte bine şi Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Jackie Walorski, membru în Grupul de Prietenie pentru România.

Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump. Este cel mai important moment al vizitei pe care liderul de la Cotroceni o face în Statele Unite ale Americii. Cei doi şefi de stat vor discuta, printre altele, despre problemele de securitate pe flancul estic şi vor aborda şi chestiuni economice.

 

Etichete: SUA , visa waiver , klaus iohannis , donald trump , iohannis vizita oficiala sua

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale