Tăriceanu: Liderii UE sunt surzi la gemetele celor ajunşi în puşcărie din cauza lui Kovesi

Călin Popescu Tăriceanu

Laura Codruţa Kovesi a fost votată azi în reuniunea COREPER pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European, printr-un proces strict politic care nu are nimic de a face cu performanţa. Din nou dubla măsură pe care semnalat-o permanent a prevalat: ce nu ne este permis nouă este perfect acceptabil la Bruxelles”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi, pe Facebook, informează MEDIAFAX.

Liderul ALDE a adăugat că este mândru că va ajunge în această funcţie Kovesi, la fel cum a fost mândru atunci când „dictatorul odios” Ceauşescu a fost plimbat cu trăsura de „Regina Angliei” (Elisabeta a II-a nu este regina Angliei ci a Marii Britanii – n.red.).

„Dacă sunt mândru că un român a ajuns în această funcţie? Sunt mândru. Sunt, dacă vreţi, la fel de mândru pe cât am fost de Ceauşescu atunci când l-a plimbat Regina Angliei cu trăsura. Eram tânăr, aveam 26 de ani şi nu mă puteam împiedica să mă gândesc cum putea lumea liberă să onoreze în felul acela un dictator odios, cum putea presa britanică să scrie atâtea elogii la adresa tiranului, cum au putut academiile britanice să-i umple analfabetei Elena Ceauşescu “codoi” desaga cu titluri...”, a completat Tăriceanu.

„Am aflat când m-am mai „copt”. Britanicii nu erau fermecaţi de personalitatea lui Ceauşescu. Ei voiau doar să-şi tragă nişte miliarde de la România pentru economia lor, gripată prin unele sectoare. Desigur, au constatat mai apoi pe pielea lor că nu se puteau face afaceri cu un individ precum Ceauşescu, dar asta e deja altă poveste”, a completat preşedintele ALDE.

El a precizat că istoria se repetă, câteva decenii mai târziu, deoarece UE ajunge să promoveze într-o funcţie de răspunde un personaj care nu are simţul răspunderii.

„Câteva decenii mai târziu, istoria se repetă, iar UE alege să promoveze într-o funcţie de maximă responsabilitate un personaj care s-a dovedit pe parcursul carierei sale oricum numai responsabil nu. Nu sunt mândru că promovarea Laurei Codruţa Kovesi reprezintă, în fapt, un triumf al mediocrităţii, al slugărniciei, al duplicităţii, o celebrare a victoriei grupărilor oculte asupra statului de drept. O unealtă folosită împotriva democraţiei la Bucureşti e mutată la Bruxelles spre a fi folosită în acelaşi mod”, a explicat Tăriceanu.

Acesta a mai spus că Laura Codruţa Kovesi, după ce a distrus justiţia din România, este acum chemată „să distrugă şi Justiţia europeană”.

„Degeaba am tras semnale de alarmă, liderii europeni sunt surzi la ele, precum si la gemetele celor care au ajuns în puşcărie din cauza abuzurilor înfăptuite de Laura Codruţa Kovesi şi a sistemului care o ţine în funcţii. După ce a nenorocit Justiţia din România acum este chemată să distrugă şi Justiţia europeană. Lideri ai Uniunii, să nu ziceţi că nu v-am spus!”, a conchis Tăriceanu.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Potrivit surselor MEDIAFAX, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a anunţat că Parlamentul European şi Consiliul UE vor avea marţi o întâlnire în care vor confirma formal numirea Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european, urmând ca procedura oficială să se încheie cu un vot formal în plenul PE.

Editor: Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate