USR va contesta la CCR legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Data publicării:
stelian ion inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

USR anunță că va contesta la Curtea Constituțională a României legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, votată miercuri în Parlament

stelian ion inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

"Având în vedere că vor fi modificate Codurile Penale, va fi foarte dificil să fie prins un evazionist. Iar atunci când acea persoană va fi prinsă va putea să plătească taxa de evazionist, să restituie acea sumă, plus 20% și scapă de urmărire penală, scapă de dosar, nu va mai avea nicio problemă. Și problema nu este cu micii evazioniști, cu cei din piață care vând zarzavaturi. Problema este cu cei care prăduiesc țara cu milioane de euro, își fac averi colosale și își păstrează într-un buzunar o sumă pentru eventualitatea în care vor fi prinși, dacă vor fi prinși. O plătesc și nu pățesc absolut nimic, și asta prin grija PSD. Partidul de la guvernare constrânge românii prin taxe și transformă țara într-una de infractori", a transmis deputatul USR Stelian Ion. 

Potrivit USR, sunt cel puțin patru motive de neconstituționalitate în legea votată astăzi. "În primul rând, încălcarea principiului statului de drept, prin faptul că se înlătură caracterul disuasiv (descurajant) al pedepselor, făptuitorii știind că, la prima abatere, în funcție de momentul achitării prejudiciului majorat, fie vor scăpa de pedeapsă, fie vor primi doar o pedeapsă cu amenda penală, fie vor beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, indiferent de cuantumul prejudiciului produs prin infracțiune. Astfel, se încurajează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, creându-se o stare de pericol pentru valoarea socială protejată prin norma de incriminare a evaziunii fiscale.

În al doilea rând, încălcarea principiului legalității, prin numeroasele contracții cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală. Cu titlu de exemplu, art. 10 alin. (12) din Lege obligă instanța să aplice suspendarea executării sub supraveghere chiar dacă cuantumul pedepsei este mai mare decât cel maxim stabilit de Codul penal pentru a se putea dispune această măsură.

În al treilea rând, încălcarea principiului egalității în fața legii, deoarece legea crează premisele existenței unui tratament distinct aplicat inculpaților cercetați pentru aceleași infracțiuni, în funcție de etapa procesuală în care se află la momentul intrării în vigoare a legii.

În al patrulea rând, încălcarea principiului independenței judecătorului,care presupune ca aprecierea stării de fapt şi opțiunea privind modul de aplicare a legii în fiecare caz concret să constituie expresia convingerii intime a judecătorului, prin impunerea soluțiilor pe care acesta  va trebui să le aplice în mod mecanic, fără a mai putea individualiza sancțiunea în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.

De asemenea, USR subliniază în contestație că principiul statului de drept impune legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. În același sens s-a pronunțat și CCR, în Decizia nr. 44/2016," se arată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri