Președintele PSD Urziceni a demisionat, acuzat fiind de evaziune fiscală și spălare de bani

Data publicării:
liviu cazan

Viceprimarul oraşului Urziceni, aflat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de o serie de infracţiuni economice, şi-a dat demisia din funcţie, dar şi din posturile de consilier local în CLM Urziceni şi din cel de preşedinte al organizaţiei PSD Urziceni, scrie News.ro. 

După ce a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi plasat sub control judiciar, Liviu Cazan a demisionat din funcţia de viceprimar al oraşului Urziceni. De asemenea, el a renunţat şi la postul de consilier local al Consiliului Local Urziceni, dar şi la cel de preşedinte al Organizaţiei PSD a aceluiaşi oraş.

Viceprimarul oraşului Urziceni, Liviu Cazan, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost reţinut luni seară, alături de şeful Ocolului Silvic Slobozia, Nicolae Bogdan şi de Constantin Stanciu, un administrator de firmă, cei trei fiind acuzaţi de infracţiuni economice. Măsura controlului judiciar a fost dispusă de magistraţii de la Tribunalul ialomiţa, decizia nefiind definitivă, ci poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.   Viceprimarul din Urziceni şi alte 4 persoane au fost reţinute luni pentru 24 de ore, sub suspiciunea că ar fi cauzat un prejudiciu de 800.000 de lei prin evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2017, persoanele bănuite, având calitatea de administratori de drept şi de fapt ai unor societăţi comerciale situate pe raza judeţului Ialomiţa, ar fi efectuat operaţiuni de comercializare de material lemnos, fără respectarea legislaţiei aplicabile în domeniu.

Astfel, cei în cauză ar fi întocmit documente fictive şi nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile operaţiunile derulate şi veniturile obţinute. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 800.000 de lei, adică aproximativ 171.000 euro. 

De asemenea, din verificările efectuate, a rezultat că bărbatul de 63 de ani, în calitate de administrator al unor societăţi comerciale, ar fi transferat în folosul propriu sume de bani, despre care cunoştea că ar proveni din infracţiuni care ar fi fost comise cu ocazia comercializării materialului lemnos.

Trei dintre persoanele reţinute, între care şi viceprimarul din Urziceni, au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, cu propunere de arestare preventivă, împotriva lor fiind luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri