Sala polivalentă dorită de Municipalitatea Capitalei revine în actualitate

Data actualizării: Data publicării:
macheta noua sala polivalenta

Primăria Generală a renunţat la modificarea Centrului Expoziţional Romexpo şi a anunţat că se pregăteşte să construiască noua sală, cu o capacitate de 15.000 de locuri, pe terenul de lângă Arena Naţională. Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român le recomandă autorităţilor bucureştene să ia exemplul Clujului. Iar antrenoarea Nicoleta Grasu vrea ca primăria să găsească altă destinaţie pentru proiect.

O duzină de scaune spălăcite, prinse pe fiare ruginite, un ţarc pentru discoboli, străjuit de... ciulini , porţi de fotbal de-o seamă cu bunica, gunoaie pe la garduri, privite de sus, de turnul de antrenament al paraşutiştilor. Aşa arată locul pe care Sorin Oprescu ca primar al Bucureştiului şi Victor Ponta, pe-atunci premier al ţării, anunţau că-l vor transforma într-o sală polivalentă ultramodernă Era decembrie 2013. Guvernul era dispus să plătească 50 de milioane de euro din cele 65 estimate pentru construcţie. Iar sala promisă urma să găzduiască Campionatul European de Gimnastică şi alte competiţii grandioase.

Am promis că o facem, ca la sfârşitul anului 2015 să avem plăcerea să vă invităm să vedeţi că ne-am ţinut de cuvânt”, spunea Sorin Oprescu, în 16 decembrie 2013.

Guvernul va sprijini financiar, în mod direct, construcţia unei săli multifuncţionale de care Bucureştiul şi de care România are nevoie. Am predat terenul, studiul de fezabilitate, ştiu că au pornit procedurile”, susţinea şi Victor Ponta în aceeaşi zi.

„Vă rog să fiţi convinşi că tratăm cu seriozitate lucrul ăsta”, sublinia Sorin Oprescu.

Iar seriozitatea s-a văzut. În 2015, Capitala s-a făcut de râs: Federaţia Internaţională de Gimnastică i-a retras Bucureştiului dreptul de organizare a Campionatului European.

Mihai Covaliu, preşedintele COSR: „Am pierdut foarte multe. În 2014 puteam organiza... Federaţia Română de Scrimă putea organiza un Campionat Mondial de Seniori. Era primul Campionat Mondial pe care-l puteam organiza, după 40 de ani”.

Timpul a trecut. Sorin Oprescu a plecat de la primărie. Victor Ponta a plecat şi el de la Palatul Victoria. Sala a rămas tot doar în schiţe. După ce a fost aleasă primar, Gabriela Firea a promis că va amenaja sala polivalentă la... Romexpo.

„În această sală polivalentă vor putea să se amenajeze 15 mii de locuri. De asemenea: vestiare, săli de conferinţe, loje şi tot ceea ce este necesar ca şi infrastructură într-o sală polivalentă pentru a putea fi acreditată la nivel european”, afirma Gabriela Firea, în 23 noiembrie 2016.

Conform ultimului anunţ, "noua sală polivalentă va fi edificată pe terenul situat lângă Arena Naţională, pe Bulevardul Basarabia, pe suprafaţa de 43.000 de metri pătraţi. Va avea două niveluri principale, pe şapte etaje, o arie construită de 17.000 de metri pătraţi şi aria construită desfăşurată de 60.000 de metri pătraţi. Complexul va dispune de o piscină olimpică şi o piscină competiţională pentru sărituri, ce poate găzdui o mie de spectatori".

Mihai Covaliu - Preşedintele COSR: „Exemplul Clujului îl preia, şi ar fi bine să-l preia acum, Bucureştiul, prin tot ceea ce înseamnă o sală polivalentă. Dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea oraşului. Dezvoltare din punct de vedere economic şi bineînţeles, din punct de vedere sportiv. Nu e târziu nici acum. Dar trebuie să ne hotărâm. Să fim foarte hotărâţi.”

Locul vizat de municipalitate îi lasă, însă, fără loc de antrenament pe atleţi.

Nicoleta Grasu - antrenor CS Dinamo: „O veste proastă pentru noi aruncătorii şi pentru noi atletismul în primul rând. Pentru că dacă ne ia şi terenul ăsta nu mai avem unde să aruncăm. Se găsesc locuri şi în altă parte unde se poate face polivalenta”.

Va mai dura, însă, până când Bucureştiul va avea sala visată. Municipalitatea Capitalei nu a arătat proiectul şi nici n-a anunţat preţul. Vechiul studiu de fezabilitate, plătit acum cinci ani de statul român, e de mult expirat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri