Bărbații și femeile îmbătrânesc diferit. Studiul care arată la ce vârstă apar cele mai mari schimbări în organism

Data publicării:
seniori cuplu
Un cuplu de seniori, într-un moment de relaxare. Sursa foto: Profimedia Images

Bărbații și femeile nu îmbătrânesc în același ritm, iar cele mai importante schimbări ale organismului apar în etape diferite ale vieții, arată un nou studiu realizat pe peste 104.000 de adulți. Cercetătorii au identificat, cu ajutorul analizelor medicale de rutină, perioadele în care metabolismul și alți indicatori ai sănătății suferă cele mai mari modificări.

Un nou studiu realizat în China a descoperit că bărbaţii şi femeile îmbătrânesc în moduri surprinzător de diferite, iar indiciile se ascund în rezultatele analizelor de sânge şi ale controalelor medicale de rutină, transmite Agerpres.

Studiul, publicat recent în jurnalul Nature Aging, a fost realizat în colaborare de cercetători de la Centrul Naţional Chinez pentru Bioinformatică (CNCB), din cadrul Academiei de Ştiinţe din China (CAS), Institutul de Zoologie al CAS, Spitalul Xuanwu al Universităţii Medicale din Capitală şi alte institute.

Oamenii de ştiinţă au analizat datele medicale ale peste 104.000 de adulţi din toată China, cu vârste cuprinse între 18 şi 98 de ani. Ei s-au concentrat pe 172 de parametri obişnuiţi, precum greutatea, colesterolul şi glicemia. Pe baza acestora, specialiştii au creat "ceasuri ale îmbătrânirii", care arată când organismul uman suferă cele mai mari schimbări de-a lungul timpului.

Cercetătorii au descoperit că, în cazul bărbaţilor, cel mai important punct de cotitură a survenit între 35 şi 45 de ani. În decursul acestui deceniu, metabolismul lor s-a modificat vizibil - indicele de masă corporală a crescut, odată cu nivelul trigliceridelor şi al colesterolului.

În cazul femeilor, schimbarea majoră a avut loc mai târziu, între 55 şi 65 de ani, în perioada menopauzei. În această etapă, femeile au suferit schimbări hormonale semnificative, însoţite de o creştere a procentului de grăsime şi a nivelului colesterolului.

Cu toate acestea, în pofida acestor traiectorii distincte în procesul de îmbătrânire, diferenţele fizice dintre bărbaţi şi femei au avut tendinţa de a se diminua pe măsură ce persoanele înaintau în vârstă.

Studiul a arătat, de asemenea, că anumite substanţe din sânge, printre care glucoza, lipidele, acidul uric şi doi markeri asociaţi cu tumorile, numiţi CEA şi HE4, se acumulează pe măsură ce omul îmbătrâneşte şi sunt corelaţi cu o îmbătrânire biologică mai rapidă.

Pentru a testa această ipoteză, oamenii de ştiinţă au expus în laborator celule vasculare umane la niveluri mai ridicate ale acestor substanţe. Celulele au început să prezinte semne clare de senescenţă, ceea ce sugerează că aceşti factori nu sunt doar markeri ai îmbătrânirii, ci ar putea contribui efectiv la aceasta.

Unele efecte ale îmbătrânirii ar putea fi reversibile

Există, însă, şi veşti încurajatoare. Cercetătorii au descoperit că unele efecte ale îmbătrânirii ar putea fi reversibile. Spre exemplu, un medicament comun pentru diabet, numit metformină, a contribuit la protejarea celulelor împotriva daunelor cauzate de îmbătrânire, generate de nivelurile ridicate de glucoză.

Într-un alt experiment, şoarecii care au trecut de la o alimentaţie bogată în grăsimi la una normală, cu mai puţine grăsimi, au prezentat îmbunătăţiri evidente în ceea ce priveşte îmbătrânirea ficatului.

„Acest lucru sugerează că reducerea stresului metabolic, prin îmbunătăţirea dietei sau prin controlul glicemiei, ar putea fi o strategie potenţială de încetinire a îmbătrânirii”, a declarat Xiong Muzhao de la CNCB.

Descoperirile sugerează că reducerea poverii metabolice asociată vârstei ar putea fi o strategie promiţătoare pentru promovarea îmbătrânirii sănătoase.

De asemenea, aceste constatări subliniază importanţa evaluării şi intervenţiei specifice fiecărui sex pe tot parcursul vieţii, a afirmat Li Jiaming, cercetător la CNCB.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...