Imagini înfiorătoare cu pacienţi din România. Bolnavi tratați cu resturi de mâncare

Data publicării:
mancare plataresti

Imagini revoltătoare au fost surprinse de un jurnalist în Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Plătăreşti din judeţul Călăraşi. Bolnavii de acolo sunt hrăniţi în bătaie de joc de angajaţii instituţiei. Mâncarea, servită în nişte farfurii metalice, constă din salam, pâine înmuiată în apă şi margarină. Bucatele par aruncate la întâmplare şi te duc cu gândul mai degrabă la lăturile date porcilor, nicidecum meniul pentru nişte persoane fără discernământ, care au nevoie de ajutor și recuperare.

Jurnalistul Marin Badea discută cu personalul de la bucătăria spitalului:

- Ce e porcăria asta doamna, de unde e porcăria asta? Ce e asta?  Nu, serios, de unde e porcăria asta?

- Păi, așa le-am primit!  Așa le-am primit! Domn' director zice că nu aveți voie!

- Să fie sănătătoși, să cheme poliția! De unde sunt porcăriile astea? Asta le dați să mănânce, de la firma de catering de la Maramureș?  Doamnă, de la firma de la Maramureș?

- Noi nu știm de unde vin ele. Nu avem nicio vină, ce primim, aia dăm! Uitați, margarină, câte o eugenie la fiecare, uitați, porția de salam. Aici avem pentru cei care se îneacă, le dumicăm, le tăiem!

- Da, doamnă, știu procedura!

Este realitatea surprinsă de jurnalistul Marin Badea în Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Plătăreşti din judeţul Călăraşi.  Jurnalistul care a filmat în această instituție de psihiatrie din judetul Călărași a povestit pentru Digi24 în amănunt ce probleme a descoperit acolo:

„Eu știam că încă din luna septembrie la acest centru de bolnavi nu mai funcționează bucătăria. Am aflat pe surse că mâncarea urma să fie asigurată de o firmă de catering din Sighetu Marmației! Mi s-a părut ciudat că o firmă din Sighetu Marmației să vină să asigure hrana unor bolnavi din județul Călărași. Ulterior, mi-am dat seama că președintele CJ Călărași în repetate rânduri se duce în vacanță în zona asta a Maramureșului. Înteleg că există anumite legături de prietenie cu cei care asigură această hrană a bolnavilor. Sunt 140 de internați acolo. Cred că norma de hrană este undeva la 18 lei pe zi. Ce ați văzut azi cred că erau două felii de pâine într-un castron, probabil niste ceai, nu pot să îmi dau seama dacă era ceai sau altceva și o felie de salam. Când am intrat era o femeie, o fătucă, urla în mijlocul holului. Am început să filmez și abia după s-au sesizat. Încerc tot timpul să am un dialog cu Consiliul Județean”, a povestit Marin Badea.

Ce are de spus Consiliul Județean Călărași

În replică, Marinela Voievozeanu, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Călărași, spune că imaginile prezentate reprezintă o „minciună”. „În bucătărie erau resturi alimentare în boluri. Am legătura atât cu Centrul, cât și cu conducerea Direcției Județene pentru Protecția Socială”, a spus reprezentanta CJ.

Pe de ală parte, ea a explicat că hrana unui bolnav este adaptată problemelor de deglutiție. „Să nu ne mirăm dacă în vreun bol alimentar vedem felii de pâine înmuiate în apă. Ei nu pot înghiți, au fost cazuri de înec. Protocolul alimentar așa prevede, în toate spitalele, mâncarea este pasată”, a explicat Marinela Voievozeanu, supărată pe jurnalist că a amestecat și numele președintelui Consiliului Județean Călărași.

 

Întrebată dacă ar mânca o mâncare pasată din pâine, salam și margarină, purtătoarea de cuvânt a spus că dacă ar fi bolnavă și nu ar ști să înghită, să mânânce, ar mânca. 

În plus, firma de catering care nu este din Maramureș, ci din București, iar autoritățile au făcut controale, a precizat Marinela Voievozeanu.

Pe de altă parte, Georgiana Pascu, manager de proiect la Centrul pentru Resurse Juridice, spune că imaginile arată clar încălcarea drepturilor omului.

„La o primă privire, este evident că se încalcă Ordinul ministrului muncii din 2019, care subliniază că bolnavii nu ar trebui să fie hrăniți atât de frecvent cu pâine. Este evident că aceste farfurii ajung pe mesele acestor oameni și că ei nu au niciun cuvânt de spus cu privire la meniu și la hrana pe care o primesc. (...) Acești oameni sunt ființe umane - imaginile arată încălcarea drepturilor. Vorbim de tratamente rele, inumane, degradante”, a spus Georgiana Pascu la Digi24.

Reacția DGASPC Călărași

Angajații DGASPC Călărași spun că pacienții internăți la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică au nevoie de alimente pasate, pentru a putea fi înghițite. În plus, Direcția susține că episodul cu privire la pacienta care țipa pe hol a apărut din cauza jurnalistului și anunță că va demara o anchetă internă.

„În cadrul centrului sunt instituţionalizate persoane cu probleme neuropsihice grave (...) o parte dintre acestea prezentând şi probleme în ce priveşte hrănirea - masticaţie şi deglutiţie. În speţă, aceste persoane au nevoie de alimente care trebuie pasate pentru a putea fi mestecate şi înghiţite. Referitor la imaginea privind agitaţia psihomotorie a unei beneficiare (...) precizăm că această stare a survenit că urmare a prezenţei unei persoane străine turbulențe, în speţă a ziaristului, care (...) a pătruns în spaţiul personal al acestora, într-un mod abuziv şi intruziv.

DGASPC Călăraşi va demara o anchetă internă pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul DGASPC Călărași.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri