Managerul Spitalului „Victor Babeș”: Culmea, avem solicitări și reclamații că nu internăm oameni. Am un control acum de la DSP

Data actualizării: Data publicării:
spitalul victor babes

Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș”, a spus marți la Digi24 că DSP efectuează un control în spitalul pe care îl conduce, deoarece unele persoane s-au plâns că nu sunt internate. „Dumnealor țineau cu tot dinadinsul să se interneze, pentru că vor să fie sigur că vor fi tratați. Iată și paradoxul situației”, a precizat medicul.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală a spus că nu a avut pacienți asimptomatici care să plece astăzi din spital. 

„Nu. Au avut în primele zile cei care au fost tentați de noutatea acestui procedeu și de faptul că nu le venea să creadă că sunt liberi să plece când vor ei, și-au făcut câțiva cerere și au plecat în weekend. Azi n-am avut cereri de plecare. Majoritatea așteaptă totuși să se împlinească zilele prevăzute în metodologie, ca să fie și ei mai liniștiți când pleacă. Au părăsit spitalul cam 23 de persoane până azi, din cei care au solicitat. Și dintre aceste persoane erau în a șaptea, a opta zi, n-ar mai fi avut mult de stat”, a precizat dr. Emilian Imbri.

„Lucrurile s-au limpezit, culmea, avem solicitări și reclamații că nu-i internăm. Acum am un control de la DSP, pentru că am ezitat să internăm suspecți și dumnealor țineau cu tot dinadinsul să se interneze, pentru că vor să fie sigur că vor fi tratați. Iată și paradoxul situației”, a adăugat managerul de la „Victor Babeș”.

„Uitați-vă la ce a anunțat oficial Anglia. Cum să nu te duci la terasă, la litoral, să te pierzi în valuri și în spume?”

În ceea ce privește bilanțul cazurilor de astăzi, medicul a spus că nu ne apropiem de imunitatea de turmă: „Față de numărul total al populației, îmbolnăvirile sunt în număr destul de mic ca să spui că obții o imunitate. Din ce știu de la specialiști, și colegi de-ai mei care sunt foarte buni în această ramură și din ce au aflat din afară, imunitatea se pare că nu ține foarte mult. Două-trei luni ar fi perioada în care poți fi sigur că nu te reîmbolnăvești. Dar urmează să mai afle oamenii de știință despre acest virus și atunci o să știm”.

„Noi avem în continuare în spital un număr constant de paturi ocupate, poate chiar azi mai mic decât ieri. Avem doar 270 de pacienți internați, față de ieri, alaltăieri când aveam în jur de 300”, a adăugat Emilian Imbri. 

Întrebat dacă suntem în continuare în primul val, medicul a răspuns că „suntem în continuare într-o perioadă de transmitere comunitară și de focare noi, care transmit printr-o precauție mai puțin precaută, ca să zicem așa, adică printr-o ignorare a unor lucruri, care acum o săptămână, două poate erau mai în atenția populației”.

„Uitați-vă la ce a anunțat oficial Anglia. În weekend au fost băute un număr de halbe de bere egal cu ce se întâmpla înainte într-un sezon întreg. Cum să nu te duci la terasă, la litoral, să te pierzi în valuri și în spume? Asta e situația, din păcate, va trebui să facem față și efectelor”, a subliniat managerul Spitalului clinic „Victor Babeș”.

(Redactor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cum arată Amanda Bynes la 40 de ani, după o lungă perioadă de coșmar. A fost idolul adolescenților, acum abia...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
7 greșeli care duc la o pensie mai mică. Ce să faci încă din primii ani de angajare?
Digi FM
Ce avere are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Afaceristul este supranumit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
O studentă curajoasă, ședință foto de absolvire cu doi aligatori: “Nu sunt monștri sângeroși. Ar prefera să...
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme