Primele focare de infecție după măsurile de relaxare au apărut în unități medicale

doctori coronavirus medici
Foto: Guliver/Gettyimages

Încep să apară noi focare de infecție cu coronavirus în mai multe judeţe din ţară. Sunt focare care apar la o săptămână după intrarea în vigoare a primelor măsuri de relaxare și culmea, ele se înregistrează în unități medicale.

ACTUALIZARE. Numărul cadrelor medicale și pacienților infectați cu COVID-19 la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a ajuns la 34.


În Olt, sâmbătă au fost confirmați pozitiv 18 asistente de la ambulanță și un jandarm. Alte 18 cadre medicale de la două spitale din Iaşi, dar şi 16 pacienţi s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus. De asemenea, în Alba, şase cadre medicale au fost internate după ce au confirmate pozitiv.

Iar numărul celor infectaţi ar putea creşte în următoarele zile, pentru că s-au făcut mai multe teste.

Primele rezultate pozitive au venit vineri după-masă. Atunci, un medic rezident şi 10 asistente de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi erau confirmaţi cu noul coronavirus. Abia se întorseseră din cele 14 zile libere, întrucât la Spitalul din Iaşi se lucrează în ture de câte două săptămâni. La nici 24 de ore distanţă, alte 17 persoane au primit rezultate pozitive. De data aceasta, 4 cadre medicale şi 13 pacienţi.

„Aparent, acest focar a izbucnit undeva pe data de 14 -15 a acestei luni. Ancheta se desfăşoară în continuare. În momentul de faţă lucrăm la un nou plan de măsuri. Refacem circuitele spitalului integral. Testăm în continuare pacienţii şi personalul medical. Am izolat şi decontaminat focarul care a apărut pe o secţie de neurochirurgie, pentru că spitalul nostru este un spital regional”, a declarat pentru Digi24 Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași. 

Managerul nu exclude posibilitatea ca spitalul să intre în carantină, în funcție de rezultatele testelor, care vor continua în zilele următoare.

„Deja am făcut un plan de acțiune, astfel încât să testăm cât mai rapid și eficient, pentru a închide complet acest focar. Mă gândeam la cuvântul carantină. Am luat în calcul și această situație, am discutat cu Direcția sanitară. În momentul de față, până nu terminăm ancheta, e dificil să luăm decizia asta. Oricum, nu aparține conducerii spitalului”, a subliniat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Veştile n-au fost bune nici pentru angajaţii Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, tot din Iași.

„La Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iaşi este declanşată o anchetă epidemiologică. În urma testărilor efectuate, rezultatele au evidenţiat prezenţa noului coronavirus la patru cadre medicale. Ancheta este în curs de desfăşurare”, a declarat pentru Digi24 Marius Voicescu, de la DSP Iași.

Spital amendat cu peste 52.000 de lei

În judeţul Alba, aceleaşi probleme. Secţia de interne-cardiologie-compartiment izolare a unui spital a fost deja închisă pentru 48 de ore pentru efectuarea operațiunilor de dezinfectie.

„Avem șase cadre medicale din cadrul unei unităţi sanitare din judeţ depistate pozitiv. Două au fost depistat în 21 mai şi alte patru în 22 mai - acestea au fost depistate ca urmare a anchetelor epidemiolgice. De la un caz am plecat şi am testat tot mai mulţi şi am depistat alte cazuri, contacţi care, din păcate, sunt cadre medicale. Toţi cei pozitivi sunt internaţi în unitătţi sanitare şi contacţii lor sunt izolaţi la domiciliu. Astfel, am demarat două anchete. Una epidemiologică şi alta a inspectorilor sanitari”, a precizat Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.

Este vorba despre Spitalul Municipal Sebeş, care numără 350 de angajaţi, dintre care şase persoane (trei asistenţi medicali, două infirmiere şi un registrator) au fost testate pozitiv, toate persoanele fiind asimptomatice.

În urma anchetei sanitare au fost acordate patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 52.400 de lei. Trei dintre acestea sunt pe persoană fizică şi vizează direct personalul medical răspunzător de deficienţele constatate.

„Considerăm că, în cazul nostru, vorbim de un factor psihologic, ce a dus la o relaxare prematură a personalului, care a înţeles, încă o dată, că trebuie să rămânem vigilenţi în continuare, pentru a depăşi cu bine acest context epidemiologic”, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă, Anca Franchini, managerul Spitalului Municipal Sebeș.

Editare web: Luana Păvălucă

 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate