Spital românesc, pe mâna unui medic străin

Data publicării:
erik cochetti

Un medic străin are ambiţia să pună pe picioare un spital de la noi - este vorba despre spitalul din Făgăraş. Doctorul, devenit director, a venit în România acum trei ani, ca stomatolog. A învăţat să fie manager şi are planuri mari - vrea ca spitalul să poată produce bani şi astfel să fie mărite salariile medicilor. Ar dispărea astfel şi tentaţia de a primi plicuri şi atenţii de la pacienţi.

La 42 de ani, cu multe specializări făcute în toată lumea, medicul Erik Cocchetti vrea să reorganizeze din temelii modul de lucru din spitalul de la Făgăraş şi vrea să implementeze un proiect care are succes în Italia. Intenţionează să schimbe aparatura din spital şi să mărească salariile medicilor chiar din veniturile unităţii - să nu mai stea deci la mâna autorităţilor.

„Să schimbăm bucătăria. Să dăm meniuri la pacienţi, care pot alege ce vor să mânănce şi să folosim această bucătărie ca o sursă de venituri ca să cumpărăm aparate pentru spital. Să organizăm aici, în spital, nişte congrese. Dacă le ţinem aici, aceste cursuri ne aduc şi venituri”, a spus doctorul Erik Cocchetti.

„Are idei bune. Chiar dacă noi suntem un pic speriaţi de aceste lucruri noi pe care ni le propune eu cred că ele vor duce spre un lucru bun şi un progres în spital”, a adăugat medicul Elena Liliana Beldescu.

Localnicii îşi pun mari speranţe în medicul italian.

„Să angajeze cadre medicale. E lipsă de cadre medicale: doctori, asistente, infirmiere, medicaţie, medicamente. Câte nu sunt!”

„Să aducă poate aparatură sau ceva de acolo. Se poate să facă o schimbare. Poate!”

La Spitalul din Făgaraş ajung pacienţi din mai multe localităţi. De multe ori vin şi bolnavi care pot fi trataţi la medicii de familie, dar care, din comoditate, ajung la camera de gardă. Managerul italian vrea să schimbe asta.

„Am vrut să dau un şoc acestei instituţii. Prin acest şoc ne vom trezi la realitate şi vom face ceea ce trebuie”, a spus primarul Gheorghe Sucaciu.

Deocamdată medicul Erik Cocchetti are un mandat de manager interimar de șase luni. Iar cât de curând, şapte medici români, care s-au pregătit în străinătate, vor veni la Spitalul din Făgăraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...