Secureanu, audiat 6 ore la DNA. Fostul manager de la Malaxa se plânge că "impactul mass-media" a fost exagerat în cazul său

Data publicării:
170724_FLORIN_SECUREANU_DNA_00_INQUAM_Photos_Alexandru_Busca
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Fostul manager al Spitalului Malaxa din Bucureşti Florin Secureanu, judecat pentru fapte de corupţie şi plasat în arest la domiciliu în 12 iulie, după ce a stat în arest preventiv din decembrie 2016, a fost audiat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, relatează News.ro.

170724_FLORIN_SECUREANU_DNA_00_INQUAM_Photos_Alexandru_Busca
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Florin Secureanu a fost audiat la DNA timp de aproximativ şase ore. În 12 iulie, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis definitiv ca fostul manager al Spitalului Malaxa din Bucureşti  să fie fi plasat în arest la domiciliu.

Florin Secureanu a arătat atunci în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că regretă faptele de care este acuzat şi le recunoaşte, dorind să fie judecat în procedura simplificată pentru a beneficia de reducerea pedepsei. El a susţinut că are probleme pulmonare care pot fi tratate mai uşor în arest la domiciliu, dar şi că "impactul mass-media" a fost exagerat în cazul său.

”Regret faptele care mi se impută şi le recunosc. N-am fost oscilant în faţa procurorului DNA. Am recunoscut toate acuzaţiile care mi-au fost aduse. Am probleme pulmonare care pot fi tratate mai uşor în arest la domiciliu. Am, de asemenea, lucrări de implantologie care nu au fost terminate. Impactul mass-media a fost exagerat în cazul meu. Conversaţiile din dosar au fost prezentate trunchiat. Doresc să acopăr o parte din prejudiciu. Un vecin vrea să cumpere imobilul aflat în construcţie”, a arătat Secureanu. 

La rândul său, procurorul de şedinţă a spus că faptele de care este acuzat Secureanu s-au întins pe o perioadă de şapte ani, că nu a plătit prejudiciul stabilit în dosar şi că în timpul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă. ”Nu se impune măsura înlocuirii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. A acceptat procedura simplificată, dar asta nu înseamnă că a fost diminuată gravitatea faptelor. A făcut acest lucru pentru a beneficia de o pedeapsă redusă”, a arătat procurorul. 

170724_FLORIN_SECUREANU_DNA_03_INQUAM_Photos_Alexandru_Busca
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai dosarul în care este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit peste 9 milioane de lei din patrimoniul spitalului, care s-a constituit parte civilă în acest caz. Secureanu este judecat pentru delapidare (cinci fapte, din care una cu consecinţe deosebit de grave) şi luare de mită. 

Alături de Secureanu au mai fost trimişi în judecată, în libertate, Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil al Spitalului Malaxa, pentru două infracţiuni de complicitate la delapidare; Traian-Alexandru Nica, la data faptelor specialist IT la acelaşi spital, pentru complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, la data faptelor şef al Serviciului Tehnic - Administrativ al Spitalului Malaxa, şi Ştefan-Lucian Nicolae, la data faptelor tehnician administrativ la aceeaşi unitate medicală, pentru complicitate la delapidare şi fals intelectual, precum şi Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru şi Simona Trandafir, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la delapidare, dar şi Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, de asemenea administratori ai unor firme, pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani. 

Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 - 29 noiembrie 2016, timp în care ”a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri