Sari la conținut

Corecțiile la Legea salarizării, votate în Parlament

Corecţiile la legea salarizării au fost votate, azi, de deputaţi. Aleșii Puterii susţin că, în acest fel, problemele cu salariile bugetarilor s-au rezolvat. PNL şi USR au votat împotriva modificărilor, pe care le cataloghează drept... cârpeli. De altfel, Opoziţia a reclamat că dezbaterile s-au desfăşurat pe repede înainte. În urma corecţiilor făcute la legea salarizării, mai multe categorii de bugetari vor avea venituri mai mari chiar de anul acesta, cum este cazul medicilor. Alţii, în schimb, vor primi majorările eşalonat, până în 2022.

175 de parlamentari au susţinut în plenul Camerei Deputaţilor corecţiile la legea salarizării, în timp ce 83 au votat împotrivă, iar 14 s-au abţinut. Opoziţia a fost nemulţumită de modul în s-au desfăşurat dezbaterile. Aleşii PNL şi USR acuză că nu au avut timp să-şi susţină amendamentele.

Raluca Turcan, liderul deputaților PNL: Am impresia că suntem la legile justiției reloaded, suntem la un simulacru de dezbatere parlamentară. Vă supun votului, domnule preşedinte, să acceptaţi dezbaterea măcar pe câteva amendamente.

Florin Iordache, PSD: Avem un regulament, doamnă, aici nu luăm ca la piaţă două amendamente, trei.

Raluca Turcan, PNL: Domnule preşesedinte, la piaţă sunteţi dumneavoastră.

Corecţiile adoptate de deputaţi ar urma să rezolve problemele bugetarilor care s-au trezit cu salarii mai mici după transferul contribuţiilor în contul angajatului. Documentul mai prevede şi că medicii, asistentele şi şoferii de ambulanţe beneficiază de creşteri salariale de la 1 martie, în timp ce pentru restul angajaţilor din sănătate, majorările vor fi făcute treptat. Şi salariile managerilor de spitale vor creşte cu până la 10%.

Cristian Seidler, deputat USR: Va mai fi nevoie să corectam un pachet legislativ prin care v-ați acoperit minciuna electorală de creștere a salariilor, era doar o carte colorată de povești.

Alexandru Băișanu, deputat ALDE: Să vedem cine anume strigă de i se rupe cămașa că această lege nu e bună, cei datorită cărora am plecat din PNL pentru că nu am vrut să stau alături de Flutur, Boc, Băsescu, care au tăiat pensiile și salariile.

De asemenea, prin modificările aduse Ordonanţei 91, jandarmii primesc o indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, la fel şi specialiştii criminalişti şi grefierii. În cazul poliţiştilor, orele suplimentare vor fi plătite cu 75% din solda de bază, dar în limita unui plafon. Toate aceste corecţii la legea salarizării vor merge acum pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Etichete: salarii , parlament , Deputati , opozitie , putere , legea salarizarii , vot in parlament , camera deputailor , corectii legea salarizarii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale