Incident la o școală din Neamț. Băiat de 13 ani în stare gravă, după ce colegii l-au aruncat şi nu l-au mai prins

Data publicării:
gard pe care scrie scoala la intrarea intr-o unitate de invatamant
Incident la o școală din județul Neamț. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Un băiat în vârstă de 13 ani din localitatea Pipirig, județul Neamț, a fost transferat, joi seară, la Spitalul de Pediatrie "Sf Maria" din Iaşi cu un traumatism cranio-cerebral grav după ce colegii l-au aruncat şi nu l-au prins, el lovindu-se cu capul de pardoseală. Inițial, a fost dus la dispensarul din sat. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sf Maria din Iaşi, dr Lavinia Ionescu, a declarat, vineri, că acum starea băiatului este stabilă şi medicii speră ca acesta să aibă o evoluţie bună, notează Agerpres.

Băiatul în vârstă de 13 ani, elev la Liceul Tehnologic "Ion Creangă" din Pipirig, a fost aruncat în sus de colegi, însă nu a mai fost prins. În cădere, băiatul s-a lovit cu capul de pardoseală. El a fost dus la dispensarul din sat, după care a fost transportat la Spitalul din Târgu Neamţ. Medicii de aici au solicitat transferul cu elicopterul SMURD la Spitalul de Pediatrie 'Sf Maria' din Iaşi.

Băiatul era conştient în momentul în care a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, spune medicul care l-a preluat.

"Am primit în cursul gărzii de ieri un copil, un băieţel, un traumatism cranio-cerebral suferit prin cădere de la înălţime, care a necesitat supraveghere şi instituirea terapiei în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Copilul este în continuare sub supravegherea noastră. Urmează să efectueze investigaţiile imagistice conform protocoalelor şi sperăm să fie o evoluţie bună ca şi până acum. A avut nişte perioade un pic mai dificile, dar acum este stabil", a declarat dr. Lavinia Ionescu.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri