Sari la conținut

Medic pe ambulanță: În 18 ani, nu am văzut vreun şofer care să acorde primul ajutor răniţilor

Românii nu folosesc trusa de prim ajutor la accidente. Medicii de la Ambulanţa din Constanţa spun că în ultimii 18 ani nu au văzut vreun şofer care să acorde primul ajutor răniţilor, până la sosirea echipajului de urgenţă. Unii spun că habar nu au să o facă, alţii că ei nu au trecut pe lângă vreun eveniment cu victime. Cert este că la niciunul din cele 1.800 de accidente produse în judeţ anul trecut, martorii nu au scos trusa din portbagaj.

Acest bărbat a fost victima unui accident rutier, în plin centrul oraşului. I s-a făcut rău la volan şi apoi a intrat cu maşina într-un stâlp. Niciun trecător sau şofer aflat în trafic nu i-a acordat primul ajutor.

Laurenţi Bădescu, managerul Serviciului de Ambulanţă Constanţa: În cariera mea de medic, şi am fost numai la Serviciul de Ambulanţă Constanţa de 18 ani în operativ, nu am văzut să fie folosită trusa aceasta de prim ajutor. Mi-aş fi dorit să fie folosită şi să ne ajute.

Pentru cei mai mulţi şoferi, primul ajutor este o necunoscută.

Șofer: Nu am specializare medicală. Aştept cadrele, nu mă bag eu!

Șofer: Totuşi ar trebui să se facă nişte cursuri atunci când elevii fac şcoala de şoferi, în sensul ăsta. Pentru că nu prea se pune accent pe treaba asta.

Că trusa de prim ajutor este doar un accesoriu ţinut în portbagaj doar de frica amenzilor, s-a dovedit şi la ultima razie făcută de poliţişti.

-Dumneavoastră aveţi trusă de prim ajutor în maşină?

-Sigur că da!

-Dacă aveţi, o să vă rog frumos să ne arătaţi.

-Da, da!

-Domnul este un conducător auto cetăţean străin. Maşina este a tatălui. Spune că nu ştie dacă are trusă de prim ajutor în maşină.

Pentru şoferii care nu au trusă medicală în maşină amenda este de 435 de lei, sumă pe care o pot plăti pe jumătate dacă ajung la Fisc în 15 zile. Un cost mult mai mare în comparaţie cu preţul unei truse care este de doar 35 de lei. Anul trecut, în judeţul Constanţa au murit 289 de persoane, iar alte 111 au fost salvate de către medicii sosiţi la locul accidentelor.

Etichete: trusa de prim ajutor , accidente rutiere

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale