Video Ministrul Mediului, despre lupta cu poluarea. „Sunt câteva puncte negre pe harta României. Acolo, vorbim de o mafie întreagă”

Data actualizării: Data publicării:
mircea fechet la digi24
Mircea Fechet, ministrul Mediului. Foto: Captură Digi24

Invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, ministrul Mediului a spus că vrea să schimbe legislația pentru a putea intra pe proprietăților celor care poluează. Este una dintre măsurile despre care Mircea Fechet a vorbit, în lupta cu poluarea. El a trecut în revistă și principalele zone, unde „au loc frecvent arderi ilegale”, afirmând că în unele locuri există chiar „mafii”, pentru eliminarae căreia mai multe instituții trebuie să colaboreze. A dat ca exemplu localitatea Sintești. 

„În jurul Bucureștiului, cu precădere, avem senzorii înroșiți, avem probleme cu poluarea. Acolo putem spune că în zona Sintești, în zona localității Vidra, există un focar. Putem să-l numim o comunitate întreagă.  Printre altele, se ocupă și cu incendierea deșeurilor și aia e o problemă pe care o gestionăm în limita cât poate gestiona Ministerul Mediului, cu cei 10 comisari de la Garda de Mediu Ilfov”, susține ministrul Mediului.

Zonele cu probleme, scanate cu ajutorul dronelor

Mircea Fechet susține că în prezent „știm ce se întâmplă în fiecare centimetru din acea zonă”. Asta cu ajutorul unor drone, care au realizat 3000 de fotografii de înaltă rezoluție.

„În ultima lună, împreună cu colegii mei din minister, am fost în zona respectivă și folosind niște drone, folosit o metodă foarte bună bună de scanare a întregului teritoriu. Am pus cap la cap 3.000 de fotografii de înaltă rezoluție și putem spune că știm ce se întâmplă în fiecare centimetru din acea zonă. (…) Acolo există niște activități pe care noi le considerăm cel puțin suspecte și în rândul unu și în rândul doi și în rândul trei de case. Unii se ocupă cu fiare vechi, alții se ocupă cu acumulatori auto, alții se ocupă cu deșeuri din echipamente electrice, alții cu cabluri. Știm care are cântar în curte și care n-are, știm care are camion în curte și care n-are. Știm cine dezmembrează ilegal autovehicule scoase din uz și cine are în curte doar grătarul”.

Ministerul Mediului lucrează în prezent la o modificare a legislației prin care ar putea intra pe proprietăților celor care poluează.

„În acest moment pregătim o modificare a legislației prin care să dea dreptul statului român ca atunci când identifică o problemă la cineva în curte, pe proprietate privată, că e important acest aspect, o problemă care ar putea pune în pericol sănătatea celor din jur. Fie că vorbim despre vecinii din din imediata apropiere, fie că vorbim de persoane aflate la kilometri distanță. Dar în momentul în care considerăm că există un astfel de pericol să putem intra pe proprietatea respectivă, iar nefiind a statului român, nefiind domeniu public și, între ghilimele, să facem curățenie și să luăm măsuri”, a explicat ministrul Mediului în cadrul emisiunii  „În fața ta”.

„Vorbim despre o mafie întreagă”

Ministrul susține că există mai multe „punte negre” pe harta României în ceea ce privește poluarea. Pe această listă se află Sintești, dar și mai multe comune din județul Dâmbovița sau Giurgiu.

„Vorbim despre o industrie, acolo vorbim despre camioane cu deșeu intrat ilegal în țară, care ajung și acolo și sunt rezolvate în acel loc, fără îndoială, ceea ce se întâmplă la Sintești. Și mai sunt câteva puncte negre pe harta României în județul Dâmbovița, în județul Giurgiu, prin apropiere, în alte județe. Dar ceea ce se întâmplă acolo nu e doar o chestiune de mediu și nu poate fi rezolvată doar de mediu. Acolo vorbim despre o mafie întreagă, vorbim despre un proces infracțional complex unde, fără acte, de cele mai multe ori fără niciun fel de autorizație de mediu sau de altă natură, cantități importante de deșeuri ajung să fie incendiate, ajung să fie pierdute pe acele câmpuri”.

Mircea Fechet susține că cei 10 comisari din cadrul Gărzii de Mediu Ilfov nu sunt îndeajuns pentru a rezolva problema din apropierea Capitalei.

„Repet, cei 10 sau nouă comisari ai Gărzii de Mediu Ilfov nu o să reușească niciodată să rezolve acea problemă. Acolo prima întrebare este legată de activitatea acelor oameni, cât de legală e sau nu și a doua chestiune este legată de măsurile sociale, măsuri de reintegrare a acelor oameni”, susține ministrul.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Digi FM
Ce avere avea Rodica Stănoiu. Fosta ministră a Justiției încasa două pensii și deținea mai multe proprietăți
Pro FM
Câți copii are Ricky Martin. Doi dintre ei au 17 ani și par să fie atrași de industria divertismentului
Film Now
Rob Reiner și fiul său, Nick, s-ar fi certat la petrecerea lui Conan O’Brien, cu câteva ore înainte de...
Adevarul
O pensionară este obligată să restituie 60.000 de euro după ce a încasat două pensii simultan, vreme de două...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță un ajutor la pensie în 2026. Ar putea fi singurul pentru milioane de pensionari
Digi FM
Sylvie din „Emily in Paris” a făcut furori pe covorul roșu în Franța. Philippine Leroy-Beaulieu, șic în...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Haos la 10.000 de metri altitudine. Un șobolan a fost surprins plimbându-se liber într-un avion
Film Now
Cum arată partenera ideală, în opinia lui Orlando Bloom. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă preferă „o...
UTV
Antonia rupe tăcerea după un coșmar medical. O procedură de mărire a feselor făcută acum opt ani a dus la...