Peste 140 de autocare, cele mai multe din Voluntari, au ajuns la Iași, la Pelerinajul Sfintei Parascheva

Data publicării:
pelerinaj parascheva

Peste 140 de autocare cu pelerini, cele mai multe din Voluntari, au ajuns vineri la Iași, în prima zi de hram la Cuvioasa Parascheva. După un drum de șapte ore, pelerinii s-au așezat la rând, aștepând să ajungă la racla cu moaștele sfinte.

De câțiva ani, în prima zi de pelerinaj de la Iași, înainte să răsară soarele, străzile din jurul Mitropoliei se umplu de oameni, câteva mii dintre aceștia fiind veniți cu autocarele din comuna Voluntari, de lângă București, relateză Mediafax.

Și în acest an au ajuns aici peste 140 de autocare, mașinile i-au lăsăt pe credincioși în puncte clar stabilite și mai apoi au fost parcate pe Splaiul râului Bahlui, pentru a nu bloca traficul din centrul orașului.

După un drum de șapte ore, pelerinii se așază la rând, așteptând să ajungă la racla cu moaștele sfinte, iar până când au ajuns în curtea catedralei, cei din Sudul țării au mai așteptat încă șase-șapte ore.

Iar Sfânta ajută, spun ei, chiar dacă vin cu câteva zile înainte de 14 octombrie, ziua în care se spune că Ocrotitoarea Moldovei face minuni.

Mă ajută la toate. Și la sănătate. Eu așa simt, simt o bucurie, simt ajutor”, a spus o femeie care aștepta deja de patru ore.

Pelerinii revin la Sfânta Parascheva pentru a-i mulțumi, dar și pentru a-i lăsa o nouă rugăciune.

Mi-a ajutat, îi mulțumesc lui Dumnezeu. M-a ajutat și la copii și mie. E a patra oara când vin”, a spus altă femeie.

Printre cei veniți din Voluntari sunt oameni care participă la eveniment de ani de zile, iar așteptarea pălește în fața bucuriei pe care o simt după ce i-au spus Sfintei ce au pe suflet.

O energie de neegalat și neimaginat simt. Ceva care nu se poate exprima în cuvinte. De trei ori am fost la ea”, spus o tânără care se așezase pe jos după câteva ore de mers încet.

Însă așteptarea și oboseala sunt uitate când pelerinii ajung în curtea Catedralei. Iar după ce au trecut pe la baldachin primesc o mână de busuioc și flori sfințite.

Mulțumim Domnului că ne-a ajutat și anul acesta să ajungem. De 15 ani venim și dau slavă Domnului pentru lucrul ăsta. Pentru sănătate la copii (n.r. ne rugăm), să fie cuminți să poată să treacă prin viața asta, că fără credință și fără sănătate nu pot să treacă”, a explicat o femeie în vârstă, cu ochii în lacrimi.

Pentru unii, vizita la Sfânta Parascheva este o dorință împlinită pentru prima dată după ani de rugăciune.

E dorința mea, eu am avut vise și întotdeauna am fost ajutată. Vinerea îi citesc acatistul și am simțit nevoia să ajung aici, mi-am dorit. A fost o dorință. Și sunt mulțumită și fericită”, spus o altă femeie.

Cei din Voluntari se întorc acasă după ce au trecut pe la moaștele sfinte, iar în urma lor vin alte mii de credincioși.

Anul acesta, numărul pelerinilor veniți la Iași din toată țara este de aproximativ 19.000, iar rândul a depășit în anumite momente chiar și doi kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri