Scenariul în care vânarea mistreților ar putea agrava epidemia de pestă porcină. SOR: Autoritățile ignoră recomandările UE

Data actualizării: Data publicării:
porc mistret
Germania va ridica un gard la graniţa cu Polonia pentru a se proteja de pesta porcină africană. Foto: Agerpres

Intensificarea vânătorii de mistreţi şi de prădători în România poate să extindă focarele de pestă porcină africană (PPA), contrar voinţei autorităţilor române, susţine într-un comunicat remis, joi, agenției Agerpres, Societatea Ornitologică Română (SOR).

porc mistret
Foto: Agerpres


Măsurile luate la începutul lunii de autorităţile române sunt, potrivit sursei, în contradicţie cu recomandările Uniunii Europene pentru combaterea PPA şi în directă contradicţie cu articolele ştiinţifice care susţin strategia europeană cu privire la această boală.

"În documentul de pe site-ul Comisiei Europene, la articolul 8 este precizat că vânarea mistreţilor nu este o soluţie, ci o problemă, dat fiind că turmele de mistreţi infectaţi vor fi dislocate şi vor întâlni alte populaţii pe care să le infecteze. Mai mult, din partea Comisiei Europene este recomandat ca vânătoarea de mistreţi să fie interzisă, la apariţia unor focare active. Ea poate fi reluată la trei luni după ce nu apar noi cazuri. Aceeaşi situaţie este şi la European Food Safety Authority, care nu recomandă intensificarea vânătorii de mistreţi, deoarece populaţiile se pot muta. Mai mult, vânătoarea nu reuşeşte să reducă numărul de mistreţi, animale foarte prolifice, astfel încât în doar câteva luni de zile numărul animalelor este la fel de mare", se arată în comunicatul SOR.

Sursa menţionată mai adaugă că nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia PPA se răspândeşte prin intermediul păsărilor de pradă sau al animalelor necrofage.

"În ciuda recomandărilor şi a strategiilor realizate de experţi la nivel european, în România măsurile luate sunt exact pe dos. Nu doar că România permite vânătoarea porcilor mistreţi, ba chiar duce măsurile la un nou punct extrem. Permitem vânătoarea de specii protejate, doar pentru că sunt prădători (cu păr şi pene). Nu există niciun articol ştiinţific care să demonstreze că PPA se răspândeşte cu ajutorul păsărilor de pradă sau al animalelor necrofage", se specifică în comunicat.

Potrivit SOR, în articolele care detaliază modalităţile de transmitere a bolii se subliniază faptul că probele de sânge luate de la rozători şi păsări din zonele afectate de pestă porcină nu au conţinut virus.

"Recomandarea SOR este ca autorităţile din România să combată focarele de PPA prin măsurile recomandate de autorităţile europene, nu prin tehnici care ar putea duce la extinderea focarelor. Vânarea în totalitate a speciilor de prădători în diverse zone ar crea dezechilibre imense în natura din România şi nu este susţinută de nicio dovadă recunoscută de oamenii de ştiinţă", se mai arată în comunicatul SOR.

SOR se recomandă drept este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România a cărei activitate desfăşurată în ultimii peste 25 de ani în domeniul protejării păsărilor sălbatice şi a habitatelor lor din România a fost recunoscută la nivel naţional şi internaţional prin premiile obţinute.

PPA activează în România de aproape un an, în zona de nord-vest, însă din luna iunie a acestui an, atunci când s-au identificat primele focare în zona de sud-est a României, în Delta Dunării, evoluţia virusului a devenit agresivă, conform autorităţilor naţionale. Din acest motiv s-a decis luarea unor măsuri suplimentare de combatere a virusului, printre care recoltarea integrală a mistreţilor şi prădătorilor din zonele afectate prin vânători la pândă sau dibuire.

La începutul acestei săptămâni, în judeţul Tulcea, zonă care include Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, PPA era confirmat în 57 de localităţi, iar numărul total al focarelor a fost de 466, cel mai mare din întreaga ţară. Situaţia a fost cauzată, printre altele, de pătrunderea în delta românească a mistreţilor din delta ucraineană şi de sistemul de creştere în stare de semi-libertate a animalelor domestice practicat unii locuitori din delta românească.

Delta Dunării este singura zonă din lume declarată în integralitate Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul MAB UNESCO, este Zonă Umedă de Importanţă Internaţională desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar şi Sit Natural al Patrimoniului Natural Universal recunoscut de către UNESCO. O parte din suprafaţa acesteia se regăseşte în Ucraina, ţară în care PPA activează de cel puţin trei ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri