Străinii vin să recruteze medici în România

Data publicării:
medici din interior-6

Ana are 29 de ani şi este medic dentist. Profesează de trei ani în mediul privat, dar spune că nu ar refuza un loc de muncă în străinătate.

Asemenea ei, zeci de tineri au venit la târgul de slujbe pentru medici şi asistente. Chiar dacă au fost mai puţini candidaţi decât de obicei, nivelul lor de pregătire este mult mai înalt, spun organizatorii. Două companii de recrutare din Germania şi Marea Britanie au venit să le prezinte ofertele.

Salariile oferite sunt greu de refuzat.

„Asistentele medicale pot câştiga până la 2.000 de euro. Medicii rezidenţi pot câştiga de la 3000 până la 4.100 de euro, iar medicii specialişti între 6.000 şi 7.000 de euro”, spune reprezentantul unei firme de recrutare.

În ţară, un medic rezident câştigă puţin peste 220 de euro pe lună. Un salariu mult prea mic pentru munca depusă, spun absolvenţii de medicină.

În ultimii patru ani, managerii spitalelor au putut face o singură angajare la fiecare şapte angajaţi plecaţi. O situaţie pe care ministerul sănătăţii promite că o va rezolva după rectificarea bugetară din această lună. În sistemul de sănătate românesc mai lucrează aproximativ 40.000 de medici, după ce în ultimii şase ani au plecat la muncă peste graniţă peste 14.000 de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă