Strategie. Locuri de parcare de 10.000 de euro, date gratuit

Data publicării:
strategie

Locuri de parcare ce ar putea costa chiar şi 10.000 de euro pot fi date gratuit la achiziţia unui apartament. Aşa încearcă dezvoltatorii să-şi vândă locuinţele care se tot scumpesc. Clienţii nu se mai încumetă să cumpere case ca în anii trecuţi, pentru că preţurile au crescut, iar creditele s-au scumpit şi ele. Oamenii se tem să mai ia împrumuturi în condiţiile în care indicele ROBOR, în funcţie de care sunt calculate ratele, şi-a dublat valoarea în ultimele 2 luni.

Degeaba încearcă dezvoltatorii să-şi liniştească potenţialii clienţi speriaţi de preţurile mari la locuinţe şi de creditele tot mai scumpe, din cauza creşterii ROBOR.

Bogdan Ivan, secretar general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari: „Vom adapta ofertele noastre cu locuri de parcare. Noi îl consideram ca fiind un moment temporar, bineînţeles că sunt foarte multe oferte, bineînţeles că apartamentele care sunt acum la vânzare sunt mult mai bine compartimentate”.

Dar oamenii par greu de convins, mai ales că nimeni nu le poate garanta că dobânzile la împrumuturi nu vor mai creşte.

Cumpărătorii nu se mai pot baza acum nici pe Prima Casă. Fondurile pentru acest an s-au epuizat deja. Aşa că şi dezvoltatorii s-au reorientat: nu mai construiesc locuinţe mici şi multe pentru clienţii cu venituri limitate, ci apartamente puţine cu suprafeţe generoase pentru cei cu bani.

Doru Niţă, reprezentantul unui site imobilar: „Observăm că pe Bucureşti piaţa s-a încetinit, s-au efectuat mai puţine tranzacţii şi preţurile chiar au avut o uşoară scădere. Încetinirea am remarcat-o în al treilea trimestru”.

Numărul locuinţelor terminate în primul semestru al acestui an a scăzut cu peste 4 procente, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, sunt tot mai mulţi români care se gândesc de două ori înainte să cumpere o locuinţă, iar în Capitală vedem deja o scădere a preţului, ce-i drept mică - de 1%. La un apartament în valoare de 50.000 de euro, avem o diferenţă de 500 de euro”.

Vor fi şi mai puţini bani pentru Prima Casă, anul viitor. Plafonul de garanţii, care a fost în acest an de 2,5 miliarde de lei, scade la anul, cu 500 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri