Sari la conținut

Tramvaie colorate cu graffiti în Capitală la cererea RATB

Sătui să tot vadă tramvaiele mâzgălite cu graffiti, directorii Regiei de Transport Bucureşti au chemat nişte tineri să „picteze” vagoanele, dar așa cum vor ei. Aşa că acum simbolurile Capitalei, Ateneul, Arcul de Triumf şi Lupoaica, se „plimbă” pe una dintre cele mai aglomerate linii din metropolă, spre încântarea călătorilor, potrivit Digi24.

Iată ce spun călătorii:

Mai ia din nebuneala.. ne mai destindem”.

E mai vesel da”.

E foarte frumos, am observat cand m-am urcat de acolo”.

Tramvaiele cu graffiti merg pe linia 1 de la Şura Mare spre Şoseaua Ştefan cel Mare. Directorii Regiei de Transport vor să împuşte doi iepuri dintr-un foc: să atragă mai mulţi călători şi să scape de vandali.

Avem scaune, interiorul vehiculelor vandalizate cu graffiti şi de aceea am încheiat acest protocol pentru a aduce o stare de control asupra acestui fenomen”, afirmă Constantin Tobescu, purtător de cuvânt RATB.

Dacă vreţi să vă plimbaţi cu tramvaiul cu graffiti să ştiţi că vagoanele rămân vopsite până în aprilie, după care vor fi deveni din nou albe.