UNICEF: Peste 480 de copii se vor naşte în România pe 1 ianuarie

Data publicării:
nou nascut in patut de maternitate
Foto: Getty Images

Peste 480 de copii se vor naşte în România pe 1 ianuarie, potrivit estimărilor UNICEF, organizaţie care în 2021 dedică cel de-al 75-lea an de existenţă eforturilor de a reimagina o lume mai bună pentru copii, transmite Agerpres.

Cei 482 de bebeluşi români vor reprezenta 0,13% din cei 371.504 copii care se vor naşte, conform estimărilor, în ziua de Anul Nou şi se preconizează că aceştia vor avea, în medie, o speranţă de viaţă de 93 de ani, se arată într-un comunicat transmis de UNICEF România.

"A fost un an dificil pentru toată lumea şi, poate, cel mai bun mod de a privi spre viitor este să urăm bun venit pe lume unor noi vieţi", a afirmat reprezentantul adjunct al UNICEF în Romania, Gabriel Vockel. "Lăsând în urmă provocările anului 2020 şi privind înainte la oportunităţile anului 2021, acum este momentul să ne imaginăm şi să construim o lume mai bună pentru cei care vor moşteni ceea ce construim pentru ei azi", a subliniat acesta, potrivit sursei citate.

Anul 2021 reprezintă cea de-a 75-a aniversare a UNICEF. Pe parcursul întregului an, UNICEF şi partenerii săi vor marca această aniversare cu evenimente şi declaraţii ce vor sărbători trei sferturi de secol în care copiii au beneficiat de protecţie împotriva conflictelor, a bolilor şi a excluziunii şi de promovarea dreptului lor la supravieţuire, sănătate şi educaţie.

În prezent, când lumea se confruntă cu provocări fără precedent din cauza pandemiei, a încetinirii economiei, a creşterii nivelului de sărăcie şi a inegalităţii, activitatea desfăşurată de UNICEF este mai necesară ca oricând.

"Anul celei de-a 75-a aniversări a UNICEF este cel mai potrivit pentru a ne reînnoi angajamentul de a ne asigura că nou-născuţii de azi pot prospera, învăţa şi pot fi protejaţi", a declarat Gabriel Vockel. "2021 va fi critic pentru copii, însă cele trei sferturi de secol în care UNICEF a obţinut rezultate împreună cu guverne şi numeroşi parteneri din întreaga lume întreagă sunt o mărturie a ceea ce putem realiza împreună", a arătat reprezentantul UNICEF România.

UNICEF activează în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizaţi copii ai planetei. În 190 de ţări şi teritorii, organizaţia îşi desfăşoară activitatea în sprijinul fiecărui copil de pretutindeni, pentru a construi o lume mai bună pentru toţi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...