Zelenski s-a aflat la câteva secunde de moarte în Odesa. Drone kamikaze ruse au explodat la 150 de metri de convoiul său

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0812845556
Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană. Foto: Profimedia Images

Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la 150 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, oraş-port la Marea Neagră, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au survenit la numai aproximativ 150 de metri de convoi şi au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Dronele kamikaze ruse zboară cu o viteză maximă de 50 de metri pe secundă.

Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene, relatează acelaşi post.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană. Alte media din Grecia relatează despre un atac cu rachete, nu cu drone. Potrivit corespondentului la faţa locului al televiziunii publice greceşti ERT, atacul cu rachete a survenit ulterior, în timpul reuniunii dintre Zelenski şi Mitsotakis, atunci fiind declanşate şi sirenele de raid aerian.

Surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.

În conferința de presă comună, Zelenski a vorbit despre atacurile rușilor de miercuri: „Am văzut acest atac astăzi. Vedeți cu cine avem de-a face, nu le pasă unde atacă. Știu că au fost victime astăzi, nu știu încă toate detaliile, dar știu că sunt morți și răniți”. Ulterior, acesta a cerut din nou sisteme de apărare aeriană.

„ La sfârșitul vizitei, am auzit foarte aproape de noi sunetul sirenelor de raid aerian și explozii. Nu am avut timp să ne adăpostim”, a spus și premierul grec Kyriakos Mitsotakis după bombardamente.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita