Bugetul propus pentru București este de 11,3 miliarde de lei în 2023. Cum se vor împărți banii

Data publicării:
Nicusor Dan, primarul general al Capitalei, sustine o conferinta de presa la sediul institutiei, in Bucuresti, 23 mai 2022.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține o conferință de presă la sediul instituției. Foto: Ilona Andrei/Inquam Photos

Primăria Capitalei şi instituţiile subordonate ar urma să aibă în 2023 un buget general de 11,3 miliarde de lei, din care bugetul local este estimat la 8 miliarde de lei, conform proiectului supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei, informează Agerpres.

Instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local urmează să aibă venituri de 832.000 de lei, iar bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii este estimat la 2,5 miliarde de lei.

Împrumuturile interne vor reprezenta 666 de milioane de lei, împrumuturile externe 85 de milioane de lei, iar fondurile externe nerambursabile 1,6 milioane de lei.

Din bugetul local de 8 miliarde de lei, cheltuielile cu subvenţii vor reprezenta 2,4 miliarde lei, cheltuielile de personal 411 milioane lei, cheltuielile cu bunuri şi servicii 621 de milioane de lei.

Pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare sunt prevăzute 1,5 miliarde de lei, iar pentru asistenţă socială 303 milioane de lei.

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul general, Nicuşor Dan, anunţa că bugetul ar urma să fie supus aprobării Consiliului General al Capitalei pe 3 februarie.

"Acordul pe care îl avem cu colegii din majoritate este să avem o şedinţă de Consiliu General în 3 februarie, în care să votăm bugetul", a precizat edilul.

Cheltuieli prevăzute pentru instituțiile subordonate Primăriei Capitalei

  • DGASMB - 414 milioane lei;
  • Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor - 11,7 milioane lei;
  • Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti - 67,5 milioane lei;
  • Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor - 20,3 milioane lei;
  • Administraţia Cimitirelor - 34,8 milioane lei;
  • Administraţia Fondului Imobiliar - 25,2 milioane lei;
  • Grădina Zoologică - 15,2 milioane lei;
  • ALPAB - 130 de milioane de lei;
  • Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale - 607 milioane lei;
  • Administraţia Străzilor - 220 de milioane de lei;
  • Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic - 77,3 milioane lei;
  • Clubul Sportiv Municipal - 41,9 milioane lei;
  • CREART - 13,1 milioane lei;
  • ARCUB - 22 milioane lei;
  • Proedus - 21 milioane lei;
  • Centrul de Protecţia Plantelor - 5 milioane lei;
  • Centrul pentru Seniori - 3,9 milioane lei;
  • Centrul pentru Tineret - 6,5 milioane lei;
  • Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public - 27,3 milioane lei;
  • Administraţia Parcul Natural Văcăreşti - 6,4 milioane lei;
  • Biblioteca Metropolitană - 13 milioane de lei;
  • Muzeul Municipiului Bucureşti - 19,4 milioane lei;
  • Muzeul Naţional al Literaturii Române - 11,4 milioane lei;
  • Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului - 12,5 milioane lei;
  • Teatrul I. C. Nottara - 17,8 milioane lei;
  • Teatrul Ţăndărică - 10,3 milioane lei;
  • Teatrul de Comedie - 14,8 milioane lei;
  • Teatrul de revistă Constantin Tănase - 12,4 milioane lei;
  • Teatrul Dramaturgilor Români - 5,6 milioane lei;
  • Teatrul Evreiesc de Stat - 12,6 milioane lei;
  • Teatrul Excelsior - 12,3 milioane lei;
  • Teatrul Ion Creangă - 13,7 milioane lei;
  • Teatrul Bulandra - 16,7 milioane lei;
  • Teatrul Masca - 5,3 milioane lei;
  • Teatrul Mic - 15,4 milioane lei;
  • Teatrul Odeon - 15,3 milioane lei;
  • Teatrul Stela Popescu - 6,8 milioane lei;
  • Teatrul Metropolis - 10,7 milioane lei;
  • Opera Comică pentru Copii - 22,7 milioane lei;
  • Circul Metropolitan - 18,6 milioane lei;
  • Şcoala de Artă - 3,6 milioane lei;
  • Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan I. Dalles - 1,7 milioane lei;
  • Casa Artelor Dinu Lipatti - 2,1 milioane lei;
  • Casa de Cultură Friedrich Schiller - 740.000 de lei;
  • Centrul Cultural Expo Arte - 2,8 milioane lei;
  • Centrul Cultural Lumina - 4 milioane lei.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri