Video Cele mai frecvente greșeli pe care le fac șoferii și care atrag spărgătorii de mașini

Data actualizării: Data publicării:
masina
Cele mai frecvente greșeli pe care șoferii le fac și care atrag spărgătorii de mașini. Foto: Captură Digi24

În fiecare zi, cel puțin 20 de șoferi din România descoperă că mașina lor a fost spartă. Hoții fie sparg geamurile și iau tot ce găsesc înăuntru - bani, telefoane, portofele sau genți - fie se mulțumesc cu oglinzile laterale, ștergătoarele sau iau roțile. Uneori, șoferii pur și simplu au ghinion, alteori, insistă să facă aceleași greșeli.

Doar câteva minute au fost suficiente pentru ca o mașină parcată pe această stradă din Brănești, județul Ilfov, să fie spartă de hoți.

Șofer: Am auzit un zgomot care provenea de la alarma mașinii, motiv pentru care am alergat spre mașină, să văd ce se întâmplă. Când am ajuns la mașină am observat că geamul din partea șoferului e spart. Mi-au luat portofelul cu actele și o haină pe care o aveam pe scaunul din partea dreaptă. Portofelul nu a fost la vedere, portofelul era băgat într-un lăcaș lateral al portierei. Cred că ei au acționat cu multă specialitate, dacă ăsta este termenul.

Proprietarul n-a învățat lecția primită în același loc, exact acum un an.

Șofer: Am pățit același lucru și în februarie 2022, când mi s-a spart mașina, atunci nu am avut la mine portofelul, atunci mi-au luat telefonul mobil.

Polițiștii spun că orice obiect de valoare lăsat la vedere în mașină vă poate transforma în victima hoților.

Anne Ciolca - purtător de cuvânt IPJ Ilfov: Polițiștii ilfoveni recomandă posesorilor de autovehicule să se asigure că au încuiat portierele, geamurile, precum și capotele compartimentelor portbagaj și motor, să nu lase bunuri de valoare în autovehicule, cu atât mai mult în locuri în care pot fi observate din exterior, și aici ne referim în principal la poșete, serviete, echipamente electronice, sume de bani, portofele și orice astfel de bunuri.

De asemenea, pentru a evita ca mașinile să cadă pradă hoților, este important să nu le parcați în zone în care nu există camere de supraveghere sau care nu sunt iluminate.

Peste 7.000 de mașini au fost sparte de hoți anul trecut. În alte 2.000 de cazuri reclamate, aceștia au furat oglinzile laterale, ștergătoarele sau roțile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine