Charles Michel, despre aderarea României la Schengen: S-a făcut un progres foarte mare. Puteţi conta şi de acum încolo pe sprijinul meu

Data publicării:
charles michel sustine un discurs
Charles Michel Foto: Profimedia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat, miercuri, pe Klaus Iohannis pentru aderarea parţială a României la spaţiul de liberă circulaţie europeană.

"Vă felicit pentru paşii importanţi făcuţi privind aderarea la Spaţiul Schengen", a spus Charles Michel, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şeful statului român. "Sunt convins că veţi face paşi suplimentari în acest sens", a adăugat preşedintele Consiliului European, citat de Agerpres.

Michel a amintit că, la o vizită anterioară în România, şi-a luat angajamentul că va sprijini eforturile ţării noastre în ceea ce priveşte aderarea la Schengen. "S-a făcut acest progres foarte mare. Puteţi conta şi de acum încolo pe sprijinul meu", a arătat înaltul oficial.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se află la Bucureşti pentru a avea discuţii privind Agenda Strategică a UE pentru următorii cinci ani.

El va discuta pe acest subiect cu preşedintele Iohannis, prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban şi prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic.

"Ne-am învăţat lecţiile, aveţi perfectă dreptate. Ne-am confruntat cu o mulţime de dificultăţi extraordinare şi pandemia şi clima şi criza enegetică şi multe incertitudini. S-au făcut progrese în ceea ce priveşte extinderea UE şi s-a ajuns la decizii foarte importante", a arătat oficialul european.

Charles Michel a subliniat că una din priorităţi este securitatea şi apărarea. "Intenţionăm să identificăm instrumentele necesare pentru investiţii", a punctat el, subliniind că trebuie ca ţările europene să fie "mai responsabile pentru propria lor securitate".

Preşedintele Consiliului European a menţionat, printre priorităţile noii agende, stabilitatea şi prosperitatea Uniunii Europene. Charles Michel a vorbit şi despre situaţia din agricultură. "Fermierii din Uniunea Europeană merită sprijinul nostru şi un venit decent", a afirmat el.

Liderul UE a subliniat că toate deciziile de la acest nivel "sunt îndrumate de această credinţă fundamentală în valorile comune".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...