Cinci femei angajate ca terapeuţi la un centru pentru copii cu dizabilităţi au fost reţinute pentru că ar fi agresat pacienții

Data actualizării: Data publicării:
fetita plange se apara
Foto: GettyImages

Angajatele unui centru de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din judeţul Suceava au fost reţinute, miercuri, pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit sursei citate de Agerpres, cele cinci femei sunt acuzate că ar fi exercitat "acte de violenţă asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilităţi aflaţi în centru". Ele ar fi lovit cu palma, ar fi tras de păr sau ar fi smucit cinci dintre copiii asistaţi.

"Cele cinci inculpate sunt angajate în calitate de terapeuţi în cadrul unui centru aparţinând unei asociaţii înfiinţate cu scopul a integra copii cu dizabilităţi în societate/ şcoală prin terapie recuperatorie. În fapt, în perioada 7-9 august 2023, fiecare dintre cele cinci inculpate, în calitate de terapeuţi, în momente diferite, au exercitat acte de violenţă asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilităţi aflaţi în centru. Actele de violenţă au vizat în total cinci victime minore şi au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr. În sarcina fiecărei inculpate s-au reţinut fapte separate, în funcţie de numărul victimelor şi al actelor materiale, comise la date diferite", se precizează în comunicat.

Procurorii mai susţin că, în aceeaşi perioadă," fiecare dintre cele cinci femei au pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică şi intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilităţi".

"În mod similar, în sarcina fiecărei inculpate s-au reţinut fapte separate, în funcţie de numărul victimelor şi al actelor materiale, comise la date diferite. Măsurile şi tratamentele care constituie rele tratamente şi care au fost reţinute în sarcina inculpatelor au vizat în total cinci victime minore şi au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat şi agresiv, ameninţări cu acte de violenţă şi moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacţii autoritare, diverse corecţii fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispoziţiile date", se menţionează în comunicatul de presă transmis de Parchet.

Anchetatorii susţin că angajatele centrului "au profitat de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă şi starea de sănătate a victimelor, precum şi de imposibilitatea acestora de a comunica părinţilor traumele la care au fost supuşi din partea unor persoane pretins calificate, care ar fi trebuit să le ofere terapie, siguranţă şi protecţie".

Cele cinci femei urmează ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile în care se caută forță de muncă în 2026, conform experţilor. Competenţele care ajută enorm la...
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
Cum ar putea pierde 2.000.000 pensionari ajutorul la pensie de 800 lei din aprilie? „Intrăm în criză de timp”
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică