Dobânzile la creditele în lei continuă să crească

Data publicării:
credite

Indicele Robor la 3 luni, luat în calcul la stabilirea dobânzii variabile a creditelor în lei, a urcat la 0,85%, nivel maxim al ultimelor şase luni.

credite

Indicatorul Robor la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile la cele mai multe credite în lei, a urcat vineri până la 0,85% pe an, nivel maxim din 24 iunie, de la 0,82% în şedinţa precedentă, pe fondul creşterii randamentelor la titlurile de stat, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânxile la creditele variabile în lei.

Robor la 3 luni a fost cotat vineri la 0,85% pe an, de la nivelul de 0,82% înregistrat în precedenta şedinţă. Joi, Robor la 3 luni coborâse de la 0,83% la 0,82%. 

Robor la 6 luni a crescut de la 1,10% pe an până la 1,11%, nou nivel maxim din 3 februarie.

Creşterea dobânzilor poate fi pusă în legătură cu majorarea randamentelor la titlurile de stat.

La ultima licitaţie de titluri de stat, de joi, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor la licitaţia de certificate de trezorerie scadente în 20 decembrie 2017, în condiţiile în care oferta băncilor a fost foarte slabă, iar dobânzile solicitate au fost considerate prea mari.

Dobânzile interbancare au scăzut puternic în ultimul an, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la fnalul lunii octombrie, chiar dacă majorarea s-a oprit, o perioadă, în jurul nivelului de 0,8% pentru Robor la 3 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri