Sari la conținut

BNR: Cadrul de „aşa-zisă” discuţie pe care l-a pregătit senatorul Zamfir nu a arătat reprezentativitate parlamentară

Banca Naţională a României (BNR) nu a participat, marţi, la discuţiile din Parlament, pentru că a existat un cadru de ”aşa-zisă discuţie”, pregătit de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care nu a arătat reprezentativitate parlamentară, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

BNR a anunţat că nu va participa la discuţia din Comisia Economică din Senat, programată să aibă loc marţi. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a spus că invitaţia a fost refuzată pentru că a existat un cadru de ”aşa-zisă discuţie”, pregătit de Zamfir, fără o reprezentativitate parlamentară.

Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament prin votul în plen, şi, în consecinţă, o discuţie în Parlament se poate face cu reprezentarea şi acordul tuturor forţelor politice, cu implicarea Comisiilor de Finanţe – Bănci. Cadrul de asa zisa discuţie pe care l-a pregătit domnul senator Zamfir nu a arătat reprezentativitatea parlamentară ca atare de vreme ce un alt senator a contestat invitaţia adresată BNR. A fost demersului unui politician care, din păcate, mizează pe un şir de false probleme cum ar fi manipulare dobânzilor, neprobată nici acum, şi nu o invitaţie onestă la discuţii”, a anunţat Suciu, potrivit News.ro.

Astfel, în acest context, o discuţie clarificatoare ar fi fost imposibilă şi ar fi adus mai multă confuzie decât clarificări, potrivit lui Suciu.

În urmă cu o săptămână, senatorul ALDE Daniel Zamfir susţinea că indicele ROBOR este „trucat” printr-o înţelegere între băncile comerciale şi cu implicarea BNR şi anunţă că guvernatorul Băncii Naţionale şi şeful Consiliului Concureţei vor fi chemaţi la audieri la Comisia economică din Senat începând din 29 ianuarie.

În replică, Dan Suciu a declarat, la Digi 24, că afirmaţiile senatorului ALDE reprezintă „un lung şir de confuzii, greşeli şi rele interpretări”, spunând că acesta are probleme de înţelegere a pieţei.

Etichete: BNR , mugur isarescu , ROBOR , daniel zamfir

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale