G. Maior: Sunt noi interese ale unor companii mari americane de a investi în România

Data actualizării: Data publicării:
george maior

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat la Digi24 că sunt noi interese ale unor companii mari americane pentru investiţii în România. El a subliniat că investitorii au nevoie, printre altele, de legislaţie economică clară şi de un mediu care nu e corupt.

Investitorii americani au nevoie de predictibilitate în ce priveste legislaţia economică, regimul fiscal, au nevoie de un regim mai puţin birocratic în ce priveşte comunicarea pe decizii de investiţie, au nevoie de un mediu privat românesc capabil să interacţioneze cu cel american în lumina unor concepte moderne de relaţii comerciale, au nevoie de un mediu care nu e corupt. Aici, oricum lucrurile stau mult mai bine.

Mai nou sunt potenţiali investitori mulţumiţi de progrese pe toate aceste domenii, dar întotdeauna e loc de mai bine.

Am semnale că în multe domenii - IT, energie - există noi interese ale unor companii mari americane să investească în România, ceea ce ar fi extraordinar pentru consolidarea relaţiei cu SUA în adâncime, nu doar in zonele clasice”, a declarat George Maior.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri