Cum afectează noul Cod Fiscal activitatea unui mic fermier

Data publicării:
31012013 20cristian 20lungu 20fermier-47006

Conform noului cod fiscal, cei care obțin venituri din creșterea animalelor vor plăti un impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea este extinsă și pentru veniturile din silvicultură și piscicultură, nu vor plăti impozit cei care au cel mult 10 oi sau 30 de capre, cei care au până la 3 vaci sau 6 porci și nici cei care au până la 100 de păsări sau 100 de familii de albine. Sunt exceptate de la impozitare și veniturile din cereale, dacă suprafața cultivată este de maximum 2 hectare.

Cristian Lungu este un fermier în comuna Dascălu și are 30 de vaci de lapte cu activitate sub formă de întreprindere familială și este membru în Consiliul Director al Federației Crescătorilor de Taurine.

În momentul în care se va introduce noul cod fiscal, întreprinderile invidiuale, familiale și persoanele fizice autorizate vor fi obligate să nu mai țină contabilitate și să plătească impozit pe norma de venit.Pentru mine înseamnă că voi plăti mai puțin, deci e foarte bine, dar, dacă vreau să mă dezvolt, la 60 de capete de vaci eu trebuie să fac un proiect. Ca să fac proiect, în momentul când nu țin contabilitate voi fi respins de bănci, în ideea în care am cochetat cu transformarea întreprinderii familiale în societate cu răspundere limitată. Ca să fac treaba asta, ar trebuie ca toate activele de la întreprindere familială să le vând către mine, să plătesc TVA la stat, iar din momentul înființării SRL-ului, neavând istoric contabil, voi fi respins de bancă”, a spus Cristian Lungu, la Digi24.

El a menționat că este de acord cu introducerea impozitului, „dar nu oricum”.

„Am făcut calculul pentru un țăran care are patru vaci, care sunt veniturile și cheltuielile și am văzut ce putem impozita. Sunt pierderi, nu sunt venituri, pentru că vindem laptele la un preț de batjocură, iar venitul o vacă nu e altceva decât din lapte. Oamenii ăștia vând laptele cu 0,8 lei pe litru și de la 1 ianuarie 2014 încetează vânzarea laptului neconform. Asta înseamnă că cei cu cinci, zece vaci trebuie să doteze cu tanc frigorific, cu mașini de muls ca să poată obține un lapte conform. Asta implică cheltuieli suplimentare, iar în momentul în care obligi producție de lapte conform fără să asiguri o bază în care să motivezi fermierul să facă cheltuieli suplimentare, vii și îl mai și impozitezi”, a afirmat fermierul.

Ministerul de Finanțe, nepregătit

„Au fost întâlniri cu fermierii, iar cei de la Ministerul de Finanțe au venit nepregătiți, nici măcar n-au calculat forța de muncă după care se obține venitul. La noi în țară nu se introduce în prețul de cost al laptelui forța de muncă și nu se ține cont de productivitatea muncii. Când vom înțelege aceste lucruri, vom înțelege care este prețul real al laptelui. Vaca de lapte este sectorul în descreștere dramatică, acum avem sub un milion de capete”, a mai spus Cristian Lungu.

Totodată, el a remarcat „modul pompieristic” în care s-a făcut anunțul de impozitare.

Citiți și:

Ce prevede noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare la 1 februarie

PARADOX. De şase ori mai multe taxe decât media europeană, dar şi cele mai mici încasări

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
biberoane
„Bucătăria de lapte”, modernizată
aeroport aradfd
Aeroportul din Arad reia legătura cu lumea 
gradinita parta
Grădiniță de patru milioane de lei
antrenor bct 1
BC Timișoara are un nou antrenor
otelul metalosport-1
FOTBAL. Obiectiv îndrăzneţ pentru Metalosport
Partenerii noștri