Deficit bugetar aproape dublat în doar o lună

Data actualizării: Data publicării:
bancnote 100 de lei bani_shutterstock_431687935

Deficitul bugetar s-a dublat în ultima lună, potrivit cifrelor publicate în această seară de Ministerul Finanţelor. Astfel, diferenţa între venituri şi cheltuieli a ajuns la aproape 15 miliarde de lei.

Bilanţul prezentat de premierul României la începutul acestei săptămâni s-a limitat la reuşite şi a ocolit probleme care se ascund în buget. Prima dintre ele este că, deşi veniturile au fost mai mari, nu au ţinut pasul cu cheltuielile. Statul a încasat în primele şase luni ale acestui an 132 de miliarde de lei, dar a cheltuit 147 de miliarde. Peste 60 la sută din sumă au însemnat doar banii pentru salarii şi pentru asistenţa socială, categorie care include şi pensiile.

De partea cealaltă, statul a încasat din contribuţiile pentru asigurări aproape 47 de miliarde de lei, din TVA alte aproape 27 de miliarde şi încă 11,6 din impozitul pe salarii şi venit. Doar că această ultimă sumă este cu peste 21% mai mică decât în prima jumătate a lui 2017 ca urmare a reducerii impozitului de la 16% la 10%.

La final însă, când trage linie, statul iese pe minus cu aproape 15 miliarde de lei. Suma este cu peste şase miliarde mai mare faţă de luna mai şi cu 8,67 de miliarde de lei peste prima jumătate a lui 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...