Lira turcească s-a prăbuşit aproape de minimul istoric după o decizie a lui Erdogan

Data publicării:
lire turcia
Lira turcească s-a depreciat până aproape de minimul istoric. Foto: Guliver/GettyImages

Moneda Turciei a scăzut cu aproximativ 14% după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a concediat pe guvernatorul băncii centrale a ţării, conform Bloomberg.

Naci Agbal este al treilea şef al băncii centrale din ultimii doi ani. Numit în funcţie în luna octombrie, Agbal a crescut constant ratele dobânzilor, într-o perioadă în care rata inflaţiei oscila în jurul unei creşteri de 15%.

Decizia i-a luat prin surprindere pe investitorii locali şi străini care au lăudat ultimele politici monetare al instituţiei centrale. Ulterior, bursa de la Istanbul a început să înregistreze pierderi, ceea ce a dus la un nou val de temeri cu privire la impactul pe care l-ar putea genera mişcarea asupra costurilor de împrumut ale Turciei.

În prezent, dobânda principală a băncii centrale este de 19%.

„Autorităţile vor rămâne cu două variante, fie vor promite să folosească ratele dobânzilor pentru a stabiliza pieţele, fie vor impune măsuri de control al capitalului. Având în vedere inițiativele dictatoriale ale preşedintelui Erdogan, controalele sunt cea mai plauzibilă opţiune”, spune Per Hammarlund, senior strategist al firmei de cercetare SEB Research, citat de Mediafax.

La un moment dat, lira turcească era cea mai performantă monedă emergentă din 2021, recuperând aproape o cincime din declinul suferit în faţa dolarului american.

Săptămâna trecută, moneda Turciei a crescut puternic după ce Agbal a majorat ratele dobânzilor cu două puncte procentuale, dublu faţă de previziunile economiştilor.

Între timp, investitorii au cerut ca autorităţile să înăsprească politicile monetare pentru a îmblânzi rata ridicată a inflaţiei. De asemenea, există analişti care se tem că decizia preşedintelui Erdogan de a-l numi în funcţia de guvernator pe Sahap Kavcioglu ar putea eroda beneficiile obţinute în timpul lui Agbal.

Conform Bloomberg, indicele BIST 100, reprezentativ pentru piaţa de capital din Turcia, a scăzut cu 8,6%.

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Operație
Statele Unite. Un pacient a primit o inimă din titan până a fost găsită una compatibilă pentru transplant