Zona euro se confruntă cu cel mai puternic declin economic din ultimii doi ani și alunecă spre "o recesiune profundă"

Data actualizării: Data publicării:
indicator rosu pe care scrie in engleza recesiune si monede pe fundal
O treime din lume va intra în recesiune în 2023, avertizează șefa FMI. Foto: Profimedia Images

Activitatea economică din zona euro a înregistrat luna aceasta cel mai rapid declin din noiembrie 2020. În special fabricile sunt afectate puternic din cauza majorării preţurilor energiei, iar lanţurile de aprovizionare, care îşi reveneau după pandemie, sunt acum afectate de efectele războiului, arată datele preliminare publicate luni de S&P Global, transmite Reuters.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 47,1 puncte în octombrie, de la 48,1 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o diminuare de până la 47,5 de puncte.

Datele din această lună reprezintă cel mai redus nivel al indicatorului care evaluează situaţia economică generală din noiembrie 2020.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

"Datele preliminare PMI dovedesc şi mai mult că zona euro alunecă puţin câte puţin într-o recesiune destul de profundă, în timp ce presiunile inflaţioniste rămân intense. Datele disponibile până acum indică faptul că problemele Germaniei sunt mult mai mari decât ale Franţei", a apreciat Andrew Kenningham de la Capital Economics, scrie Agerpres.

Din cauza costurilor ridicate cu energia, Germania, cea mai mare economie europeană, se confruntă în octombrie cu o scădere mai accentuată a activităţii economice.

De asemenea, Franţa, a doua economie a zonei euro, este afectată de temerile privind inflaţia ridicată, iar activitatea economică a încetinit.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins în septembrie nivelul record de 9,9% - cu mult peste ţinta BCE, de 2%.

Conform analiştilor, până în martie 2023, dobânda la depozite a BCE ar urma să ajungă la 2,5%, mult peste nivelul de 1,5% previzionat într-un sondaj anterior. Această creştere include o majorare a dobânzii de 75 puncte de bază la reuniunea din 27 octombrie şi încă 50 puncte de bază în decembrie.

Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut în octombrie la 48,2 puncte, de la 48,8 puncte luna precedentă, la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni. Indicatorul care măsoară activitatea în industrie a scăzut în octombrie la 46,6 puncte, de la 48,4 puncte luna precedentă, la cel mai redus nivel din mai 2020. 

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...