Drumul rapid Sibiu-Pitești ar urma să fie construit după 2020

Data publicării:
Santier autostrada Sibiu-Orastie - Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-2

O legătură rapidă între Sibiu şi Piteşti este cerută insistent de producătorul auto Dacia. Uzina de la Mioveni are peste 14.000 de angajaţi şi a trimis în afara ţării peste 2 milioane de autovehicule din 2005 până în prezent. Iniţial, autorităţile anunţau o autostradă pe Valea Oltului. Acum se discută despre un drum expres, deşi ministrul Ioan Rus se recunoaşte fan al autostrăzilor.

„Eu, singura problemă pe care am avut-o cu legea până acum este permisul de conducere şi viteza. Deci, sunt adeptul autostrăzilor în totalitate. Raportez cu supuşenie că acum trei luni mi-au luat carnetul ultima oară. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliţia, plătesc amenzi”, a spus Ioan Rus, ministrul Transporturilor.

Un drum expres este mai ieftin de construit decât o autostradă, permite apăsarea acceleraţiei până la 120 de km/h şi ar putea fi gata mai repede. Cel puţin pe hârtie.

În ambele scenarii luate în calcul în Master Planul pe Transport, drumul expres Sibiu-Piteşti este propus spre finalizare abia în perioada 2021-2030. O decizie politică ar putea grăbi începerea lucrărilor.

Acum între Piteşti şi Sibiu, spun spaniolii de la AECOM, firma care a realizat Master Planul pe Transporturi, se circulă cu o viteză medie de 72 de km/h. Odată cu realizarea unui drum expres, aceasta ar creşte la aproape 90 de km/h.

Autostrada Ploieşti-Braşov-Sibiu s-ar realiza, în schimb, ceva mai repede şi ar putea decongestiona, inclusiv traficul de pe Valea Oltului.

„Comarnic-Brașov plus Sibiu-Brașov va atrage circa 8.000 de vehicule de pe relația București-Sibiu prin Pitești”, a eplicat Sorin Constantin, economist AECOM.

Spaniolii de la AECOM susţin că în următorii şase ani ar putea fi gata şi autostrada Craiova-Piteşti, s-ar putea termina şi lucrările la modernizarea centurii de sud a Capitalei şi ar putea fi realizate şi drumurile rapide dintre Bacău, Suceava şi Botoşani.

La prezentarea strategiei de Transporturi, ministrul Ioan Rus s-a ferit să avanseze termene de finalizare.

Reporter: De ce nu există termene de realizare pentru proiecte?

Ioan Rus: Pentru că nu face parte, e un document strategic. Va fi prezentat Guvernului și în Guvern vom etapiza.

Înainte de a ajunge pe masa Executivului, strategia pe Transporturi va rămâne în dezbatere publică 30 de zile.

Ioan Rus: Master planul de transporturi este „un echilibru rațional între nevoile și posibilitățile pe care le avem astăzi”
Emil Hurezeanu, despre master planul de transporturi: „Ei sunt povestitori și noi suntem copii adormiți”
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este și ce avere are Nick Rădoi. Afacerile de succes pe care le-a construit în America
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță