Sari la conținut

Scad salariile la Consiliul Concurenței

Salariile a jumătate dintre angajații Consiliului Concurenței vor scădea de la 1 ianuarie, ca urmare a modificărilor fiscale, cele mai mari diminuări fiind de 20% la directori.

"Salariile vor scădea pentru jumătate din personal. Cele mai mari scăderi vor fi la directori și la inspectorii superiori, 20% la directori și 15% la inspectorii superiori. Sunt reduceri mari. Am cerul Guvernului soluții, fie să ne excepteze, cum au exceptat ANRE sau ANCOM, fie să ne dea creșterea de 15% care s-a dat la câteva ministere pentru complexitatea muncii și să ne lase să acordăm indemnizațiile de performanță pentru care avem fonduri proprii, dar sunt blocate prin lege", a spus , marți, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, în cadrul comisiilor de specialitate reunite din Parlament pentru avizarea proiectului de buget pe 2018, potrivit Agerpres.ro. În prezent un inspector de concurență câștigă lunar în jur de 5.000-6.000 de lei.

El a precizat că nu a primit până acum un răspuns de la Guvern în această problemă. Consiliul Concurenței are în prezent circa 200 de angajați, iar fondul de salarii reprezintă 85% din bugetul total al instituției.

Potrivit proiectului de buget pe 2017 cheltuielile cu salariile au fost de 41,51 milioane lei, ceea ce semnifică o medie lunară pe angajat a acestor cheltuieli de nu mai puțin de 17.000 de lei, care include și contribuțiile sociale și impozitul pe venit. Luând in calcul că salariul net este in medie 60% din cheltuiala totală a unui angajator rezultă că salariul net mediu poate fi în jurul a 10.000 de lei.

Comisiile de specialitate reunite au avizat marți bugetul Consiliului Concurenței, cu 34 de voturi pentru, 10 împotrivă și o abținere.

Conform proiectului de buget, instituția va primi în acest an 58,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă o majorare de 13% față de anul trecut. Parlamentarii au votat însă și un amendament care prevede suplimentarea bugetului cu 2,295 milioane de lei pentru finanțarea activității Consiliului de Supraveghere din domeniul Naval.

Etichete: consiliul concurentei , bogdan chiritoiu , salarii consiliul concurentei

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale