Cel mai mare salariu înregistrat în 2016 a fost de 172.477 de lei

Data actualizării: Data publicării:
bani lei salarii

Cel mai mare salariu de bază brut înregistrat în 2016 a fost de 172.477 de lei pe lună şi a fost obţinut de un director general al unei companii cu activităţi în consultanţă pentru afaceri, reiese din datele transmise de Inspecţia Muncii, pe baza înregistrărilor transmise de către angajatori în cadrul Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic, la solicitarea News.ro.

bani lei salarii

 

Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari salarii înregistrate în 2016 s-a poziţionat, cu o remuneraţie brută de 166.103 de lei pe lună, un director al departamentului de Cercetare- Dezvoltare al unei companii care se ocupă cu fabricarea maşinilor şi utilajelor nespecifice N.C.A. Această clasă cuprinde de la fabricarea de masini de uscat pentru lemn, celuloza, hârtie sau carton până la fabricarea aparaturii de lansare a avioanelor.

Pe locul al treilea în topul celor mai mari salarii brute de bază se află un director general adjunct al unei companii care se ocupă de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. Acesta a obţinut un salariu brut lunar de 149.070 de lei.

Activităţile în consultanţă pentru afaceri par a fi destul de bănoase, având în vedere că pe poziţia a patra în clasamentul celor mai mari salarii brute obţinute în 2016 se află un directorul general al unei companii cu activităţi în consultanţă pentru afaceri care a înregistrat o remuneraţie de 145.322 de lei pe lună.

Un director general al unei companii care se ocupă cu fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor, a prăjiturilor şi a produselor conservate de patiserie a înregistrat anul trecut un salariu brut lunar de 145.000 de lei pe lună.

Printre cei care au obţinut unele dintre cele mai mari salarii de bază brute se numără şi un director al departamentului de Cercetare- Dezvoltare al unei companii care se ocupă cu fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază. Acesta a obţinut o remuneraţie brută lunară de 142.572 de lei.

Pe locurile şapte şi opt în clasamentul celor mai mari salarii de bază brute înregistrate anul trecut se află doi fotbalişti care au fost răsplăţi fiecare, în 2016, cu o remuneraţie de 142.129 de lei brut pe lună.

Tot anul trecut, un manager al unei companii din IT, care se ocupă cu activităţi de realizarea a soft-ului la comandă (software orientat către client), a înregistrat un salariu de bază brut lunar 131.166.

Pe locul al zecelea în clasamentul celor mai mari salarii de bază brute lunare înregistrate în 2016 s-a poziţionat un preşedinte de bancă/vicepreşedinte/ prim-vicepreşedinte care a obţinut o remuneraţie brută de 126.070 de lei.

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a scăzut cu 2,8%, sau 64 lei, în luna februarie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.236 lei (496 euro), iar ritmul anual de creştere a încetinit puternic, la 14,5%, de la 18,4% în ianuarie, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate