Franța este al patrulea investitor în România

Data publicării:
dacia masina constructie renault mioveni

Grupul auto Renault este cel mai mare investitor francez din România. A intrat pe piaţa românească în 1999, prin preluarea uzinei Dacia Mioveni, şi a investit de atunci peste 2 miliarde de euro în ţara noastră. S-a extins şi cu un centru de testare şi divizii care produc cutii de viteze, motoare şi alte componente auto. Anul trecut, afacerile companiei au crescut până la 3,92 miliarde de euro, adică echivalentul a 3% din PIB-ul ţării noastre.

În 2001 au început investiţiile în România şi cei de la grupul Michelin, al doilea producător de anvelope din lume. Compania franceză deţine acum trei fabrici de anvelope la noi în ţară. Afacerile au mers din an în an mai bine, iar în 2012 Michelin a ocupat poziţia a 73-a în topul celor mai valoroase companii din România.

Tot în 2001 a venit în România şi retailerul Carrefour. Lanţul de magazine numără acum 121 de unităţi, care au rulat afaceri de circa un miliard de euro în 2012. Iar rețeaua încă se extinde. Oficialii companiei mizează pe faptul că supermarketurile reprezintă doar 49% din comerţul cu amănuntul din România, faţă de 90% în ţările dezvoltate. Francezii mai sunt prezenţi în România şi cu lanţurile Auchan şi Cora.

La capitolul telecomunicații, cea mai cunoscută companie franceză este Orange. A intrat pe piaţă în 1997, prin preluarea companiei MobilRom, şi a funcţionat timp de cinci ani sub numele Dialog. Până acum, francezii au investit peste 2 miliarde de euro pe piaţa românească.

În sectorul financiar, cele mai cunoscute nume franceze sunt BRD-Groupe Société Générale şi compania de asigurări Groupama, iar la capitolul energie GDF Suez. Francezii au investiţii importante şi în industria alimentară, construcţii, infrastructură sau farmaceutice.

Renault, cel mai mare investitor francez

Afaceri 2012: 3,92 miliarde euro

Afacerile Michelin România

2007: 1,33 mld. lei

2008: 1,42 mld. lei

2009: 1,12 mld. lei

2010: 1,56 mld. lei

2011: 2,14 mld. lei

Alte investiţii franceze în România

financiar: BRD-Groupe Société Générale, Groupama, AXA Asigurări

energie: GDF Suez, Alstom, Veolia

agroalimentar: Danone, Lactatis

construcţii: Lafarge, Saint Gobain

infrastructură: Colas, Bouygues şi Vinci

farmaceutice: Sanofi-Aventis, Servier

Citiți și: Prim-ministrul francez își începe astăzi vizita oficială în România. Are întrevederi cu Victor Ponta, dar și cu Traian Băsescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri