Ioana Petrescu, întrebată dacă îi e teamă că va fi remaniată: „Sunt aici să-mi fac treaba până la capăt”

Data publicării:
ioana petrescu digi3 1

Întrebată dacă îi este frică de remaniere şi de faptul că şi-ar putea pierde portofoliul, Petrescu a răspuns: „Nu, cu siguranţă nu, eu sunt aici să-mi fac treaba până la capăt şi vom continua să definitivăm rectificarea bugetară, să definitivăm bugetul pentru anul viitor şi, cum am spus, ne vedem de treabă în continuare”, scrie Mediafax.

Premierul Victor Ponta le-a transmis miniştrilor, în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, să stea "liniştiţi" la informaţiile privind membrii Cabinetului care urmează să fie schimbaţi, spunându-le că nu a fost încă decis nimic legat de un anumit nume sau portofoliu, au relatat surse oficiale.

Ioana Petrescu (Finanţe), Remus Pricopie (Educaţie) şi Constantin Niţă (Economie) se numără printre miniştrii care ar putea fi remaniaţi de premierul Victor Ponta, din viitorul Cabinet urmând să nu mai facă parte nici majoritatea miniştrilor delegaţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Vrei să îți deschizi dosar de pensie în 2026? Te poate costa 4.000 de lei. Vezi pe ce trebuie să dai bani
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani