Legea certificatelor verzi ar putea fi modificată. Investitorii amenință cu blocarea investițiilor

Data publicării:
13032013 20certificate 20verzi-54639

România a avut o politică foarte generoasă de susţinere a investiţiilor în energia regenerabilă. O recunosc chiar oficialii statului român. Acest lucru a permis atragerea unor investiții de ordinul miliardelor de euro. Acum, după ce investitorii au început să lucreze la instalarea unor capacităţi uriaşe de producţie, statul român dă înapoi şi vrea să le micşoreze subvenţiile.

Instabilitatea legislativă este unul dintre principalele motive pentru care investitorii în acest moment au pus pe hold planurile de investiţii pentru România. Probabil în jur de patru miliarde de euro până în acest moment (investițiile în industria energiei regenerabile – n.red.)”, a declarat Adrian Ion, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice.

Numai în acest an valoarea totală a certificatelor verzi pe care le vor primi producătorii de energie din surse regenerabile va ajunge la 500 de milioane de euro, bani care se regăsesc în factură lunară la curent plătită atât de consumatorii casnici, cât şi de cei industriali.

„În regenerabile avem acel mecanism garantat cu certificate verzi care oferă un venit suplimentar sigur în piața de energie electrică. În piața concurenţială nu avem nicio garanţie despre cum va evolua preţul”, a declarat Alexandru Sandulescu, directorul Direcţiei de Energie din Ministerului Economiei

Şeful ANRE a explicat că tarifele la energia electrică s-au majorat cu 10% de la începutul anului, iar 4% provine exact din acest sprijin pentru energia verde.

„La data 1 ianuarie, când a fost ultima majorare la energie electrică, cu 6%, la care s-a adăugat creşterea certificatelor a fost o creştere de la 33 de lei la 54 de lei, care luat în procente presupune acest procent de patru la sută”, a spus Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Potrivit producătorilor de energie regenerabilă, Guvernul intenţionează să reducă valoarea certificatelor verzi la 33 de lei, atât cât a fost şi în 2012. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat recent că noua lege referitoare la acordarea certificatelor verzi ar urma să între în vigoare până la 1 iulie 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri