Ministrul Sănătății vrea să încheie contractul cu Pfizer pentru vaccinurile anti-COVID: "Ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze"

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SEDINTA DE GUVERN -BRIEFING - 31 AUG 2023
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la Brașov că se caută soluții pentru vaccinurile anti-COVID comandate în perioada pandemiei. Cu unul dintre producători s-a ajuns la o înțelegere amiabilă, dar ”ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze” de la Pfizer, a spus oficialul.

Ministrul Sănătăţii crede că sunt şanse să se ajungă la o înţelegere cu unul dintre producători, pentru a se încheia amiabil contractul, dar pentru contractul cu Pfizer încă se căută soluţii, pentru că ”ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze”.

”Noi am schimbat modul de finanţare a programului, în sensul că vaccinul împotriva gripei este în momentul de faţă compensat integral, pentru pacienţii cu boli cronice, care erau eligibili şi înainte şi parţial pentru alte categorii. Este un lucru extrem de important şi se întâmplă şi în România, cum se întâmplă în toate Uniunea Europeană, cine doreşte să se vaccineze împotriva gripei merge la farmacie, îşi procură vaccinul pe care i-l administrează medicul de familie sau sunt situaţii unde se poate vaccina chiar la farmacie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă la Braşov.

În privinţa vaccinului anti-COVID, ministrul Rafila a arătat că ”România s-a oprit din achiziţie”.

”Am mai luat o tranşă anul trecut, când trebuia să luăm şi vaccin pediatric pentru că au existat mulţi, foarte vehemenţi, care cereau şi vaccinul pediatric şi a trebuit să cumpărăm o tranşă de 3 milioane de doze, anul trecut. A fost ultima tranşă pe care am achiziţionat-o, cu Pfizer, conform contractului, ar trebui să mai luăm în total 27 de milioane de doze pe care nu le-am luat, nu am semnat niciun document, nici cu Comisia şi nici cu producătorul”, a explicat Rafila.

Discuții cu producătorii

Ministrul Alexandru Rafila a menţionat că au existat foarte multe discuţii cu producătorul pentru a fi găsită o soluţie.

”Eu nu pot, nici din punct de vedere al poziţiei pe care o am şi nici din punctul de vedere al medicului de sănătate publică să mă gândesc că luăm milioane de doze de vaccin pe care nu le folosim. Trebuie găsită o soluţie convenabilă din punct de vedere juridic”, a mai arătat Rafila.

Ministrul Sănătății a adăugat că ”în prima parte a anului 2021, printr-un memorandum semnat de premierul Cîţu, la propunerea miniştrilor Sănătăţii de la acea vreme Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, au fost solicitate de către România aceste cantităţi foarte mari de vaccin”.

”Cu unul dintre producători cred că vom ajunge la o înţelegere astfel încât să încheiem amiabil şi să nu trebuiască să mai luăm dozele pe care nu le-am comandat şi cred că lucrul acesta se va întâmpla în curând. Pentru contractul cu Pfizer încă căutăm soluţii, nu putem oricum să adoptăm şi să facem plăţi care exced cadrul legal al achiziţiilor publcie din România”, a subliniat Rafila.

Achiziția de vaccinuri, anchetată de DNA

Direcția Națională Anticorupție anunța, luna trecută, că a înregistrat un dosar penal privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de vaccinuri anti-Covid, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent.

Urmărirea penală se face pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, in rem, adică nu este vizată nicio persoană momentan.

„Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă ('in rem'), respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat", informează procurorii anticorupţie.

DNA precizează că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Reacția lui Valeriu Gheorghiță

După ce DNA a anunțat deschiderea dosarului penal, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a explicat că modalitatea de achiziție a vaccinurilor anti-COVID-19 în țara noastră se supune aceleiași proceduri întocmite și elaborate de Comisia Europeană.

„Noi am recepționat până în acest moment aproximativ 18,5 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin și mai avem în stoc aproximativ 3,7 milioane de doze. Au fost administrate peste 9,95 milioane de doze, restul până la 14,7 milioane au fost fie donate, fie revândute”, spunea Valeriu Gheorghiță.

El afirmă că nu are mai multe informații despre dosar și precizează că modalitatea de cumpărare a vaccinurilor a fost elaborată de Comisia Europeană.

„Am văzut și eu astăzi în spațiul public acest tip de informație, dar nu știu, nu am date suplimentare. Modalitatea de achiziție la nivelul tuturor țărilor europene se supune aceleiași proceduri întocmită și elaborată de Comisia Europeană”, conchidea Gheorghiță.

Câte persoane s-au vaccinat în România

Un număr de 71 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 2 - 8 octombrie cu Pfizer Omicron, adaptat la noile tulpini de coronavirus, ser a cărui administrare a început pe 28 noiembrie 2022, arată datele INSP.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.923.995 de doze de vaccin anti-COVID.

Un număr de 8.131.315 de persoane au primit schema completă, iar 2.669.382 au fost imunizate cu doza a treia.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 20.106 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.248 de tip local şi 17.858 de tip general.

Editor : C.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri