Munca, taxată scump în România. Jumătate din salariu merge la stat sub formă de taxe

Data publicării:
Muncitoare

Patronul unei firme mici, cu 20 de angajaţi, plăteşte 27.855 de lei în fiecare lună pe taxele la stat.

„Trebuie să adaugi la orice leu plătit salariatului 82 de bani. O parte din ei se duc sub formă de taxe ale angajatului, o parte sub formă de taxe ale angajatorului”, spune Clara Hodorog, patron firmă de construcţii.

De exemplu, pentru a plăti un angajat cu un salariu de aproape 1.700 de lei, o firmă cheltuie, de fapt, peste 3.000 de lei. Diferenţa o încasează statul, sub formă de taxe pe muncă. În aceste condiţii, reducerea contribuţiei cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie ar fi un sprijin pentru patroni.

Există studii mai evoluate care arată că o coborâre a fiscalităţii, inclusiv la muncă, ar duce, în fapt, la o creştere a veniturilor statului”, explică Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

Până atunci, statul trebuie să găsească soluţii pentru a acoperi gaura de 2,6 miliarde de lei provocată de încasările mai mici.

„Trebuie să găseşti o sursă de compensare. Trebuie reduse alte cheltuieli sau trebuie, pe partea de venituri bugetare, să colectezi mult mai bine taxele şi impozitele”, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Încasările ar putea fi, însă, mult mai mari, spun specialiştii.

Se adaugă şi munca la negru, pentru că peste 1,4 milioane de români lucrează fără forme legale. Bugetul pierde astfel peste 17 miliarde de lei din cauză că nu încasează taxe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri