Petrom a înregistrat un profit net de aproape 2,4 miliarde de lei, în prima jumătate a anului

Data publicării:
petrom

Iar asta în ciuda faptului că a vândut cu 5% mai puţini carburanţi, gaze naturale şi energie. În total, cifra de afaceri a fost de 11,57 miliarde de lei, faţă de 12,2 miliarde de lei, în perioada ianuarie-iunie din 2012. Scăderea vânzărilor este pusă de Petrom pe seama închiderii rafinăriei Petrobrazi timp de şase săptămâni.

Şi Rompetrol Rafinare a publicat rezultatele financiare ale primului semestru. Spre deosebire de Petrom, afacerile grupului situat pe locul doi ca şi cotă de piaţă au mers mai prost. În prima jumătate a anului, a avut pierderi de peste 258 de milioane de lei, e drept, în scădere faţă de 2012.

Şi vânzările companiei deţinute de grupul kazah KazMunaiGaz au scăzut cu 13%, până la 6,46 miliarde de lei.

În iunie, consumul de carburanţi s-a redus cu aproape 10 la sută faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Dacă ne uităm la prima jumătate a lui 2013, statisticile arată un minus de peste 6 procente în dreptul vânzărilor de benzină şi motorină.

Competiţia tot mai acerbă i-a împins pe benzinari să umble şi la preţuri. Cel mai mare operator de benzinării din România, Petrom, a redus în weekend preţul benzinei cu până la 6 bani în staţiile sale.

La Veştem, de exemplu, în judeţul Sibiu, şoferii găseau la Gazprom cea mai ieftină benzină din România. Acum însă, Petrom practică tarife cu un ban sub cele ale ruşilor.

La capitol reţea, Petrom conduce detaşat. Are peste 500 de staţii de carburanţi în toată ţara, cu aproape o sută mai multe decât următorul clasat, Rompetrol. Azerii şi ruşii vin însă puternic din spate.

Deşi are doar 12 benzinării în ţară, Gazprom vrea să ajungă la 50 de staţii până la finalul anului. Planuri mari au şi azerii de la Socar, care vor să ajungă la 300 de benzinării în următorii 2-3 ani.

Dacă planurile companiilor de la est de România vor continua, atunci numărul benzinăriilor deţinute de companiile din Austria, Ungaria şi Italia va fi tot mai mic. În schimb, ruşii, azerii şi kazahii vor domina această piaţă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri