Privatizări blocate. Florin Roman, PNL: „Am atacat la CCR legea prin care PSD vinde România la bucată”

Data actualizării: Data publicării:
liderul deputaților PNL, Florin Roman
Liderul deputaților PNL, Florin Roman Foto: INQUAM Photos/ George Calin

PNL a atacat la Curtea Constituțională legea prin care se interzice vânzarea, timp de 2 ani, a participațiunilor la companiile de stat. Legea, inițiată de PSD, a fost votată ieri de Camera Deputaților. Liberalii spun că aceasta este „o manipulare” și că permite, de fapt, activele performante către lichidatori.

În opinia PNL, aceasta este dovada că „inițiatorii legii își propun doar vânzarea acelor active performante, cum este cazul societății Horticola București, unde există conflict de interese între un inițiator și lichidator”, potrivit unui comunicat de presă.

„Am atacat la CCR legea prin care PSD vinde România la bucată”, a spus Florin Roman, liderul deputaților PNL.

„Reglementarea adoptată ieri de Camera Deputaților constituie doar o manipulare naționalistă psedistă.

În forma scrisă, legea nu va fi aplicabilă pe motiv că PSD a uitat să abroge prevederile legale în vigoare care permit Guvernului României să realizeze privatizări, dacă este necesar, inclusiv prin metoda vânzării de participații la societăți sau companii ale statului. OUG nr.88/1997, Legea 137/2002 și OUG 57/2019 stabilesc în mod expres dreptul Guvernului de a aplica procedura privatizării dacă este în interesul statului român. În raport cu aceste prevederi, legea pesedistă tace. Prin urmare ce aplicăm? O interdicție generală fără obiect sau reglementări concrete care dau dreptul Guvernului de a face privatizări?”, se arată într-un comunicat de presă.

Liberalii mai spun că legea este plină de sintagme neclare, fiind imposibil de identificat modul concret de aplicare al acestora. Mai mult stabilește reglementări existente deja în legislație.

„Dreptul Guvernului de a cumpăra participații la companiile statului este reglementat de 23 de ani.

PSD încalcă în mod flagrant competența Guvernului de a reglementa în domeniul privatizărilor. Devine îngrijorătoare obsesia majorității parlamentare de a deveni și putere executivă (prima dată au preluat din atribuțiile Președintelui României, acum au trecut la faza a doua, substituindu-se, prin legi, Guvernului). Această tendință dinamitează practic principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituția României, un principiu esențial pentru existența democrației liberale. Asta, după ce PSD a vândut PETROM, Sidex, pachete de acțiuni la Romgaz, Distrigaz etc.”, se mai arată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri