Recolta bună ţine preţurile jos. BNR se aşteaptă ca inflaţia să scadă în iulie şi august

Data publicării:
agricultura - 5345942-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-2

După ce 2012 a fost un an dezastruos pentru agricultură, cu îngheţ în iarnă şi secetă în vară, 2013 se anunţă a fi unul foarte bun. Oficialii din Ministerul Agriculturii pariază pe o recoltă mai bună ca aceea din 2011, an de referinţă pentru agricultura românească. Creşterea producţiei se va simţi şi în buzunarele românilor, care vor cheltui mai puţin pentru aprovizionarea de zi cu zi.

„Având în vedere anul agricol bun sau normal, cum vreţi să-i spuneţi, cel puţin în iulie şi în august vom avea creşteri negative. În consecinţă, noi ne aşteptăm ca săptămâna viitoare, când se va anunţa rata inflaţiei pe iulie, să vedem o scădere în jur de un procent, la fel şi pentru august, cifră care se va anunţa în septembrie”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Este o veste bună pentru români, mai ales că în prima jumătate de an au avut parte de creşteri de preţuri la majoritatea produselor alimentare. Cel mai mult s-au scumpit cartofii: în iunie, costau cu 25% mai mult decât la finele anului trecut. Şi preţul fructelor autohtone a urcat cu peste 21%, urmate de citrice, cu aproape 9%.

Mai mult au costat şi produsele nealimentare, iar energia electrică a condus clasamentul scumpirilor, cu un plus de 10% de la sfârşitul anului trecut. Românii au plătit facturi mai mari şi la apă şi salubritate, în creştere cu 5% în primele şase luni ale anului.

Iar toate acestea s-au simţit în inflaţia anunţată în iunie. În medie, preţurile au urcat cu 5,37% comparativ cu luna iunie a anului trecut. Specialiştii mizează pe o inflaţie mai mică în continuare, de 3,2% la sfârşitul anului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...