„Autostrada suspinelor”, programată la lucrări de reabilitare

Data publicării:
autostrada soarelui

"Autostrada suspinelor", aşa cum e numită Autostrada Soarelui de mulţi dintre şoferii care merg spre mare, ar putea să îşi schimbe faţa în curând. Plină de gropi, pe ambele sensuri, dar în special pe tronsonul Bucureşti - Fundulea, autostrada ar putea intra în curând în cel mai amplu program de reparaţii. Deocamdată autorităţile nu ştiu dacă lucrările vor începe în aprilie anul acesta sau anul viitor, dar ştiu că se va lucra cel puţin doi ani.

-Autostrada aia nu o faceţi domnule? De filmat, filmați dar de ce nu o faceți?

-Nu o facem noi!

-Pe banda 1 în loc să circul cu 110/120, merg cu 70. Stric pivoți, stric bucșe.

-E autostradă!

-Autostradă dar o autostradă proastă, nu e bună. Nici cu 60 nu poți să mergi!

Șoferul din imagini este doar unul dintre cei care care merg încet când rulează pe autostrada soarelui. Gropile răsărite în asfalt la distanţă de câte un metru te trimit cu gândul la un drum părăsit și nicidecum la cea mai importantă arteră către litoral. Plăcile de beton se deplasează în fiecare sezon.

Paul Dorneanu, preşedinte asociaţie infrastructură: După cum vezi aceste canale sunt colmatate iar pe aici nu se mai evacuează nimic. Atunci toată fundația autostrăzii se îmbibă iar plăcile de beton se ridică din nou.

În timp, specialiștii au luat în calcul mai multe variante pentru a reface porțiunea afectată care se întinde pe aproximativ 40 de kilometri.

Paul Dorneanu, preşedinte asociaţie infrastructură: Dacă s-ar dori trecerea pe un sistem de plată, de taxare pe kilometru sau pe 100 de kilometri ar trebui ca autostrada să fie concesionată către un constructor. Investitorul privat să vină cu fondurile pentru a investi în reabilitarea autostrăzii.

Varianta ar fi însă o anomalie.

-Având în vedere că noi deja cotizăm prin rovinietă, asigurări și toate cele nu mi se pare corect să mai plătim o altă taxă pe ceva ce ar fi trebuit să fie până în momentul de față.

Mai nou, reprezentanții Comaniei de drumuri spun că au găsit aproape 20 de milioane de euro pentru cea mai amplă lucrare de pe Autostrada Soarelui, care va avea loc pe tronsonul București- Fundulea pe ambele sensuri.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Un proiect pentru frezare beton, 8 centimetri din beton se frezează și se așează două sau trei suprafețe asfaltice.

Oficialii motivează că în fiecare an au mers pe varianta de plombare pentru că nu aveau alternative deși știau că este o metodă total ineficientă.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Betonul și asfaltul nu fac casă bună. Betonul se desprinde de asfalt în urma trepidațiilor, se crează rosturi, acolo intră apa se creează fenomenul de pompaj și se aruncă plomba deci e o muncă de sisif. S-a folosit metoda asta de compromis pentru că nu au fost bani, nu a avut o finanțare o astfel de reabilitare.

Oficialii spun că cel mai devreme în aprilie am putea să îi vedem pe muncitori la treabă. Dacă vor fi contestații atunci lucrările ar putea fi amânate până anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...