Bilanţ greu de egalat la CFR. Trenurile au întârziat şase ani într-un an

Data publicării:
tren trenuri iarna cfr calatori

Bilanţ negativ greu de egalat pentru căile ferate din România. Datele arată că în tot anul 2018, trenurile au avut întârzieri de nici mai mult, nici mai puţin de... 6 ani. În alte state, o întârziere de numai câteva minute e atât de ruşinoasă, încât ministrul Transporturilor îşi dă demisia. La noi, oficialii se mulţumesc doar să constate problema.

Statistica vine chiar de la Ministerul Transporturilor. Şi în timp ce la noii oficiali se mulţumesc să constate dezastrul, în Japonia, şeful căilor ferate a demisionat, iar ministrul Transporturilor şi-a cerut public scuze când trenurile de acolo au adunat întârzieri de trei minute într-un an.

Întâzierile trenurilor din ţara noastră nu mai sunt de mult o surpriză pentru călători. Nici anul trecut nu am stat mai bine la acest capitol, iar concluzia reiese clar din răspunsul oficial primit de un deputat din partea Ministerului Transporturilor.

În 2018, în perioada iunie-noiembrie, timpul de aşteptare în plus a fost de 1,6 milioane de minute. Adică o întârziere de peste trei ani în doar 6 luni.

Călătorii au pierdut timp în sălile de aşteptare din gări şi anii anteriori. În 2017 trenurile au întârziat în total peste 4,53 de milioane de minute, echivalentul a opt ani şi jumătate.

Aproape la fel arată datele şi pentru anul 2016, când numărul minutelor de întârziere a ajuns la aproximativ 4, 5 miliaone.

Ministerul Transporturilor susţine că regretă disconfortul creat, dar CFR acţionează astfel încât să fie menţinută siguranta circulaţiei trenurilor. Unele dintre motivele invocate pentru aceste intârzieri sunt porţiunile de cale ferată care nu permit o viteză ridicată, dar şi restricţiile de viteză introduse pe perioada lucrărilor de întreţinere şi reparaţie pe anumite tronsoane.

Trenul interregio 1661 Bucureşti-Iaşi este pe lista curselor întârziate

Atât la dus, cât şi la întors, călătorii simt că îmbătrânesc în tren. Întârzierile sunt de la zeci de minute la câteva ore. În funcţie de restricţii, de alte garnituri sau de vreme. Este unul dintre trenurile care a adus CFR ul în situaţia de a cumula 6 ani de întârzieri într-un singur an.

Conductor: „Problema e pe relaţia Tecuci – Bucureşti. Acolo întâmpină greutăţi şi sunt nevoiţi să circule cu viteză redusă. Infrastructura e învechită şi nu mai pot face decât reparaţii pe anumite tronsoane. Dacă s-ar lucra la infrastructură, atunci viteza ar creşte”.

În anii trecuţi, situaţia a fost şi mai rea. În 2016 şi în 2017, de exemplu, CFR a adunat câte 8 ani şi jumătate de întârziere. Conducerea spunea la acea vreme că trenurile merg mai încet... pentru siguranţa călătorilor.

Rodrigo Maxim, reprezentant al Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: „Infrastructura are restricţii de viteză pe care în loc să le elimine, cresc şi pentru că nu se investeşte. Materialul rulant este vechi şi locomotivele rămân defecte, mai vine şi iarna care ne găseşte total nepregătiţi”.

Sătui şi ei, o parte dintre angajaţii CFR sunt gata să iasă în stradă luna viitoare. Cer salarii mai mari şi condiţii mai bune. Şi pentru ei, şi pentru călători. Aceştia din urmă nu au însă altceva de făcut decât să numere orele pierdute degeaba.

Spre comparaţie, opt din zece trenuri din Franţa ajung la timp. Iar în Italia, în 2017, întârzierea medie a fost de aproape 11 minute. Celebru rămâne cazul ministrului Transporturilor nipon care şi-a dat demisia după ce toate trenurile din Japonia înregistraseră întârzieri de 3 minute în tot anul!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri