90% dintre ucraineni ar putea ajunge sub limita sărăciei dacă războiul va fi de lungă durată

Data publicării:
O femeie și un copil de la geamul unui autocar
Refugiați ucraineni în Polonia. Foto: Profimedia Images

Nouă din zece ucraineni s-ar putea confrunta cu sărăcie și vulnerabilitate economică extremă dacă războiul din Ucraina va dura până anul viitor, fapt ce ar elimina progresul economic realizat în ultimele două decenii în această țară, conform Programului pentru Dezvoltare al ONU (UNDP), citat de Reuters.

Achim Steiner, administratorul UNDP, spune că agenția pe care o coordonează lucrează cu guvernul de la Kiev pentru a evita cel mai negativ scenariu, acela în care economia ucraineană se prăbușește – scopul este acela de a oferi bani familiilor pentru ca acestea să poată cumpăra hrană, să supraviețuiască și să prevină exodul unui număr tot mai mare de refugiați.

Dacă conflictul va fi unul prelungit, dacă el va continua, atunci vom vedea escaladarea semnificativă a cotelor sărăciei.

În mod clar, cel mai extrem scenariu este acela în care economia în ansamblu implodează, iar asta ar putea duce la situația în care până la 90% dintre ucraineni ar fi fie sub limita sărăciei, fie la risc sever de sărăcie”, a spus Steiner.

Limita sărăciei este, în general, definită drept o putere de cumpărare între 5,5 și 13 dolari de persoană pe zi. Înainte de invazia rusească, în jur de 2% dintre ucraineni trăiau sub limita sărăciei, a mai spus el.

Principalul consilier economic al guvernului de la Kiev, Oleg Ustenko, a spus, joia trecută, că invadatorii ruși au distrus, până atunci, infrastructură în valoare de 100 miliarde dolari și că 50% dintre companiile ucrainene s-au închis complet.

„Estimăm că dezvoltarea din ultimii 18 ani în Ucraina ar putea pur și simplu să fie distrusă în 12-18 luni”, a adăugat Steiner.

Agenția ONU încearcă să prevină colapsul economiei ucrainene

UNDP va folosi programe testate și încercate” pe care le-a mai folosit și în alte situații de conflict pentru a-i ajuta pe ucraineni.

„Programe de transferuri de bani sunt importante, mai ales într-o țară ca Ucraina, unde sistemul financiar și arhitectura finacnciară sunt încă funcționale, unde există bancomate și modalități de a trimite bani direct oamenilor sau de a stabili un venit de bază temporară”, a mai spus Steiner.

El susține că provocările logistice ale unei astfel de inițiative nu ar fi insurmontabile.

Conform FMI, economia ucraineană se va micșora cu 10% în 2022, ca urmare a invaziei rusești, însă prognozele s-ar putea schimba negativ și mai mult, dacă conflictul durează o perioadă lungă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sport și plimbare, apoi o nuntă de trei zile. Dua Lipa și Callum Turner, surprinși în Palermo înainte de...
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Laura Cosoi a organizat o petrecere înainte să nască a cincea fetiță. Adela Popescu și Anca Țurcașiu au fost...